Sibienii restaurează o tapiserie a ONU
Directorul general al Complexului Naţional Muzeal Brukental, profesorul universitar doctor Adrian Sabin Luca, la solicitarea Ministerului Afacerilor Externe, va trimite în America doi specialişti
Directorul general al Complexului Naţional Muzeal Brukental, profesorul universitar doctor Adrian Sabin Luca, la solicitarea Ministerului Afacerilor Externe, va trimite în America doi specialişti din cadrul instituţiei pentru a restaura o tapiserie de dimensiuni mari, intitulată "Cântare Omului".
Tapiseria aparţine reputatului artist român Ion Nicodim. Lucrarea acestuia se află în sediul ONU şi a fost donată de România acestei instituţie mondiale. Organizaţia Naţiunilor Unite este cea mai importantă organizaţie internaţională din lume. Fondată în 1945, după al Doilea Război Mondial, reuneşte 191 de state membre. ONU are misiunea de a asigura pacea mondială, respectarea drepturilor omului, cooperarea internaţională şi respectarea dreptului internaţional.
Sediul central al organizaţiei este situat în New York şi ca atare pentru restaurarea tapiseriei menţionate cei doi angajaţi nominalizaţi se vor deplasa în SUA în perioada 1 august-11septembrie a.c., timp în care tapiseria va fi repusă în valoare în spaţiul rezervat la ONU. "Este onorantă solicitarea reprezentanţilor MAE privind restaurarea acestei lucrări de tapiserie. Practic, astfel ne este recunoscut profesionalismul în domeniul restaurării, certificat şi cu ocazia recentei expoziţii de la Roma.
Acolo, instituţia noastră a prezentat câteva piese de mare valorare, care au impresionat asistenţa prin acurateţea şi fidelitatea intervenţiilor de restaurare pe care le-au suportat aceste piese.
Să nu uităm că este vorba de covoare aflate în patrimoniul bisericilor evanghelice din Transilvania, dar şi de cele care au ajuns în patrimoniul nostru muzeal", ne-a precizat prof. univ. dr. Adrian Sabin Luca.





















































