Senatul s-a reunit în şedinţă pentru alegerea conducerii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorii s-au întrunit în această dimineaţă, pentru a doua oară în prezenta legislatură, pentru validarea mandatelor parlamentarilor, depunerea jurământului de credinţă şi alegerea preşedintelui camerei şi a membrilor Biroului permanent.

Şedinţa era programată pentru ora 9.00, însă a început cu jumătate de oră întârziere, anunţându-şi prezenţa 120 din cei 137 de senatori. Potrivit votului dat de senatorii aleşi prin ridicarea mâinii, aceştia vor lucra luni până la epuizarea ordinii de zi, cu o pauză de masă.

Şedinţa este condusă de preşedintele decan de vârstă Sergiu Nicolaescu (PSD), ajutat de patru secretari, aleşi dintre cei mai tineri membri ai acestei Camere.

Ulterior validării mandatelor pe baza raportului Comisiei de validare, senatorii se vor constitui în grupuri parlamentare.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite