Semnal de alarmă: va exploda traficul şi consumul de „droguri legale”. Guvernul trebuie să incrimineze folosirea etnobotanicelor
0Publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care Curtea Supremă a hotărât că nu vor mai fi pedepsite de lege persoanele care consumă etnobotanice (sau „droguri legale”, cum mai sunt cunoscute) - va avea efecte dezastruoase, atrag atenţia medicii şi magistraţii. Cu toţii fac apel la Guvern, pentru a modifica dispoziţiile neclare din Legea privind combaterea operaţiunilor cu produse cu efecte psihoactive.
Publicarea deciziei Curţii Supreme în Monitorul Oficial va avea efecte dezastruoase, avertizează magistraţii, care spun că nenumărate dosare penale vor fi închise. Soluţia ca acest lucru să nu se întâmple ar fi promovarea de către Guvern a unei hotărâri, care să modifice textul de lege, în sensul incriminării consumului de etnobotanice.
„Etnobotanicele sunt mai mult decât droguri. Sunt un amestec de substanţe necontrolabile, din punct de vedere al calităţii, sintetice, care produc efecte dezastruoase. Cannabisul nu are nici pe departe aceleaşi efecte. Ele sunt mai dorite de tineri pentru că sunt mai ieftine, iar senzaţia este imediată. De aceea, sunt extrem de periculoase. Practic, otrăvesc tinerii. Trebuie să ne gândim la sănătatea tinerilor care consumă aceste substanţe. Vă spun din experienţă, nu există liceu din România unde să nu se oferă spre vânzare etnobotanice sau droguri uşoare. Consumatorii care ajung în instanţă spun ei înşişi că au creerul prăjit”, a explicat judecătorul Cristi Danileţ pentru adevarul.ro.
El a arătat şi de ce magistraţii Curţii Supreme au decis să dezincrimineze consumul de „legale”.
„Decizia dată zilele trecute de Curtea Supremă este obligatorie. Ceea ce înseamnă că procurorii nu-i vor mai putea urmări penal pe tinerii care cumpără astfel de substanţe pentru a le consuma, iar dosarele care sunt pe rol vor fi închise. Problema este la textul de lege, care este neclar. Ar trebui ca Guvernul să adopte imediat o ordonanţă de urgenţă, până ca decizia Curţii să fie publicată în Monitorul Oficial, pentru a umple golul legislativ. Desigur, dacă se doreşte incriminarea procurării substanţelor pentru consum propriu“, a explicat, pentru „Adevărul“, judecătorul Cristi Danileţ.
Apelul VeDemJust
Şi VeDem Just, asociaţie a magistraţilor, trage un semnal de alarmă asupra consecinţelor nemodificării legii.
„Organizaţia VeDemJust atrage atenţia că decizia curţii supreme va avea drept efect imediat creşterea numărului de consumatori, efectul fiind dezastruos pentru cei care le consumă (stări de vomă, leşin, halucinaţii, deces), ei constituind totodată un pericol pentru siguranţa fizică a celor din jur. Evident, se va intensifica şi traficul cu asemenea substanţe. Ca urmare, asociaţia VeDemJust propune Guvernului adoptarea rapidă a unei OUG care să corecteze textul găsit ca fiind imperfect de către ICCJ şi să incrimineze, de asemenea, deţinerea în vederea consumului propriu de etnobotanice“, a transmis organizaţia VeDemJust pe pagina proprie de Facebook.
Decizia Curţii Supreme
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a analizat de curând unele dispoziţii din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive şi a constatat că procurarea de astfel de produse (cunoscute şi sub denumirea de etnobotanice) nu constituie infracţiune decât dacă este efectuată în cadrul unei activităţi de import, export ori intermediere de produse, iar nu în cazul în care astfel de substanţe sunt cumpărate de un român oarecare pentru consumul său personal.
Decizia completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (Decizia ICCJ nr. 10/2018 din 12 septembrie 2018) stabileşte că procurarea unor astfel de produse de către români, în calitate de consumatori finali, pentru consum propriu nu este infracţiune. Interpretarea Curţii va deveni obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.
“Procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către consumatorul final în vederea consumului propriu, efectuată exclusiv în acest scop, nu constituie operaţiune cu produse în sensul art.2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art.16 alin. (1) din acelaşi act normativ (care stabilesc sancţiunea penală - n.red.)”, concluzionează Înalta Curte în recenta sa decizie, potrivit comunicatului instituţiei.
În termeni mult simplificaţi, cel care cumpără etnobotanice pentru consumul propriu nu poate fi sancţionat penal potrivit Legii nr. 194/2011, unde se prevede că se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani sau cu amendă fapta persoanei care, fără autorizaţie, efectuează, fără drept, operaţiuni cu produse etnobotanice (chestiunea nu are legătură cu drogurile).