Exclusiv „Să nu cădem în capcana de a deveni anti-americani”. Cu ce rămânem după episodul declarațiilor lui Cristian Diaconescu INTERVIU

Profesorul Valentin Naumescu susține că nu există nicio informație conform căreia parteneriatul SUA-România ar putea avea de suferit. El crede că episodul provocat de Dianconescu nu ar trebui să ne panicheze, ci să ne facă să conștientizăm cât de importantă este relația cu SUA.

Donald Trump a avut relații bune cu România în primul mandat. FOTO: Presidency

Cristian Diaconescu, șeful cancelariei prezidențiale, a declarat recent că, în negocierile dintre Statele Unite și Rusia de la Riad s-a cerut de către delegația rusă retragerea SUA din Europa de Est, inclusiv din România.

„E un moment dramatic, nu vreau să generez niciun fel de emoție, dar problema e extrem de complicată. În primul rând, întâlnirea între reprezentanții Rusiei și cei americani – ce și-a dorit Rusia? Două aspecte – să știe dacă va obține un ascendent pentru a-și face din SUA un aliat pentru proiecte de tip Yalta. Al doilea aspect, în condițiile în care nu s-ar realiza așa, să convingă partea americană pentru divizări în relația transatlantică. Situația se poate schimba de la o oră la alta sau de la zi la zi”, a susținut Diaconescu.

El a precizat că delegația rusă nu au reușit să-i convingă pe americanii.

Șeful cancelariei prezidențiale a mai spus care sunt așteptările Rusiei: „Așteptările lor țin de faptul că la un moment dat SUA ar determina înăuntrul NATO partenerilor europeni să retragă garanțiile de securitate ale NATO pe aliniamentul din 1997. Deci ca noi, cei intrați după 1997, să nu mai beneficiem de aceste garanții, urmând ca, privind situația din aceste zone să intrăm într-un context de negociere în care nu am fi implicați, ca la Yalta, și care în mod evident ar duce la recunoaștere unei zone de influență a Rusiei. Nu e interpretarea mea, e declarația lor”, a mai explicat Diaconescu.

Întrebat dacă România are garanții în acest moment că acest lucru nu se va întâmpla, fostul ministru de externe a răspuns că deși Statele Unite au refuzat solicitarea, „nu avem garanții”.

În intervenții ulterioare la alte posturi TV, Cristian Diaconescu a revenit asupra declarațiilor, arătând că nu vorbea, de fapt, despre negocierile de acum de la Riad, ci s-a referit la solicitări din 2022. Atunci, Vladimir Putin a cerut ca „NATO să își retragă garanțiile de securitate pe aliniamentul din 1997, ceea ce însemna practic că noi statele venite din comunism, care intraserăm în NATO, să nu mai beneficiem de garanțiile de securitate.”

Diaconescu a susținut că solicitarea nu a fost acceptată sub nicio formă nici de americani și în mod evident nici de europeni. El a negat faptul că România nu ar mai beneficia de garanțiile de securitate din partea NATO, în urma negocierilor dintre SUA și Rusia, desfășurate zilele acestea în Arabia Saudită.

Diaconescu a mai susținut, că în opinia sa, „SUA nu se vor abate de la proiectele din cadrul parteneriatului strategic, ce reprezintă elemente de securitate, garanții ce întrunesc așteptările ambelor părți”.

Declarațiile alarmiste în primă instanță ale lui Diaconescu au produs anxietate în opinia publică. Chiar dacă a revenit asupra primelor afirmații, dând asigurări că România are garanții de securitate, au rămas semne de întrebare. Primele declarații au fost o gafă sau o încercare de începere a unei dezbateri importante în România, care a fost abandonată după primele reacții de panică?

„Adevărul” a încercat cu ajutorul profesorului Valentin Naumescu să înțeleagă cu ce rămânem după aceste declarații? Ce ar trebui să înțeleagă publicul din România?

Profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, președinte al think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și director al Centrului EUXGLOB, Valentin Naumescu a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. 

„Nu e nimic nou” 

„Adevărul”: Vreau să încercăm cumva să explicăm opiniei publice din România cu ce rămânem după aceste declarații ale șefului cancelariei președintelui României, Critisan Diaconescu?

Valentin Naumescu: Dacă e vorba despre vechile solicitări ale Rusiei, așa cum a precizat în final domnul Diaconescu, publicate de fapt în lista publică pe care Kremlinul a anunțat-o în decembrie 2021, înainte de invazie, atunci nu e nimic nou.

Știam că Rusia ar dori retragerea NATO pe aliniamentele de dinainte de 1997, deci de prima lărgire a NATO spre Europa Centrală postcomunistă. Nu e nimic nou aici. Acestea se știu de peste trei ani.

Revendicările nu au fost bineînțeles, acceptate de Statele Unite și nu au fost nici măcar negociate, așa cum știm, pentru că era... nenegociabil pentru administrația americană, ceea ce Rusia cerea atunci. Deci dacă e vorba de acelea, nu este nimic nou.

Acum dacă această temă a fost acceptată la discuții și a intrat cu adevărat la negocierile de la Riad, ar fi fost cu adevărat elementul de noutate pe care ni-l spunea domnul consilier Diaconescu. Dacă tema a făcut parte într-adevăr de pe agenda negocierilor ruso-americane de la Riad. Dar înțeleg că nu avem nici informații sigure sau, mă rog, poate are domnul Diaconescu, dar am văzut că a revenit asupra lor și a spus că e vorba de vechile solicitări.

Lăsând asta la o parte declarațiile domnului Diaconescu, credeți că este fezabil, acum, ca un astfel de obiectiv, de revenire a NATO la situația de dinainte de 1997, să fie pus pe masa negocierilor? Sau este doar o strategie de negociere?

Este posibil ca Rusia să vină cu solicitări maximale, pentru că se practică lucrul acesta și vedem că și președintele Trump știe să joace în acești termeni de solicitări maximale inițiale, tocmai pentru a pune o anumită presiune asupra celui cu care negociază, după care apar elementele de negociere și se convine asupra unei anumite formule.

Deci sunt două lucruri diferite. Una este a cere ceva la negocieri și cu totul alta este a... negocia propriu-zis principiul respectiv sau a obține compromisuri. Deocamdată nu avem informații că acest lucru a fost discutat la Riad și sper că Statele Unite vor rămâne în paradigma relațiilor transatlantice, cea pe care o cunoaștem și nu își vor retrage trupele și garanțiile de securitate pentru Europa, pentru securitatea europeană și în special pentru flancul estic al Alianței Nord-Atlantice, pentru că aici este de fapt zona cea mai expusă riscul lor geopolitice, în special.

Mai ales știut fiind faptul, și aici aș vrea să adaug, dacă ne amintim, în primul mandat al lui Donald Trump. Și aici ar putea fi elementul de încurajare pe care l-aș putea aduce eu. În primul mandat noi am observat următorul lucru, că mai degrabă Donald Trump a avut anumite asperități, să zicem, în relațiile cu aliații vest europeni. Pentru că ideea președintei Trump, e mai vechi, o știm, este aceea că aceste țări s-au îmbogățit în istoria post-belică, au prosperat, sub umbrela de securitate americană, pe cheltuiala contribuabilului american, pentru că, de fapt, nu au investit aproape deloc în apărare, în forțele armate, ci doar în dezvoltare economică și cheltuieli sociale, de bunăstare socială, în timp ce chestiunea securității a fost finanțată de Statele Unite.

Practic, de aceea are acest dialog contondent acum, în special cu statele europene mai bogate, de a-și mări cheltuielile de apărare.

„Nu cred că e momentul ca noi acum să alimentăm acest subiect de panică”

Cum au fost relațiile lui Donald Trump cu statele din flancul estic?

Donald Trump a avut o relație bună cu statele din flancul estic al NATO. A făcut două vizite oficiale în regiune. A fost în Polonia, a participat la două summit-uri ale inițiativei celor trei mări, a susținut proiecte de dezvoltare în cadrul inițiativei celor trei mări. Președinte Iohannis a fost de două ori în vizită oficială la Casa Albă. S-au încheiat contracte importante de achiziții militare. Deci au fost mai multe elemente prin care Donald Trump nu a arătat deloc ostilitate față de flancul estic al NATO. Ba din potrivă, aș spune.

Deci nu aș avea din această perspectivă motive să cred că opinia lui față de Polonia, statele Baltice, România s-ar fi schimbat foarte mult în acest al doilea mandat, din păcate, cu excepția acestei situații nefericite de impas politic în care ne aflăm, cu anularea alegerilor prezidențiale. Acesta ar fi singurul element de noutate pentru România. În rest, România a fost un aliat stabil, de încredere, avem o relație puternică, nu sunt motive de neînțelegeri în afară de aceste câteva poziționări publice care nu au venit din partea președintelui Trump, ci ale lui Elon Musk legate de candidatura lui Călin Georgescu și de suveranism și de influențele Uniunii Europene.

Nu cred că e momentul ca noi acum să alimentăm acest subiect de panică.

Sunt sigur că aceste declarații, cu toate că au fost nuanțate și, practic, retractate, au creat îngrijorare. Ce mesaj credeți că trebuie să fie transmis foarte clar opiniei publice?

Măcar dacă am rămâne cu o înțelegere clară, definitivă, profundă, cu privire la cât de importantă este alianța, apartenența noastră la NATO, alianța cu Statele Unite, apartenența la lumea occidentală.

Atunci când acest relații sunt garantate și nu sunt niciun fel de probleme, de discuții, pare că acest subiect este banalizat, că este considerat normal, că ni se convine. Și iată dintr-o dată, când apar discuții că ar putea dispărea garanțiile de securitate americane, dintr-o dată ne dăm seama cât este de important acest subiect, aproape vital pentru România și pentru regiunea noastră.

Poate, fie și măcar din această perspectivă, tot este importantă această discuție, această dezbatere, să zicem, care are loc acum și în România, și în Europa. Cu toții recunoaștem cât de important este angajamentul de securitate american în Europa, cât de important este funcționalitatea și credibilitatea NATO, articolul 5 din tratatul NATO. Asta ca să mai reducem un pic din discursurile fantasmagorice ale izolaționiștilor, anti-americanilor, anti-NATO și așa mai departe, care acum, iată, își dau seama de fapt cât de importante au fost aceste garanții. Și dacă România s-a dezvoltat economic în ultimii peste 20 de ani, și am putut să realizăm atât de multe lucruri legate de prosperitate economică, de creșterea PIB, de infrastructură asta a fost și pentru că România a fost o țară sigură. Și ne-am putut dezvolta economic după aderarea la NATO pentru că au venit investitori, pentru că România a fost considerată o democrație sigură, sub umbrela de securitate americană, pentru că există baze militare americane pe teritoriul României, pentru că există scutul de la Deveselu, pentru că există baza militară de la Kogălniceanu, pentru că există trupele americane și steagul Statelor Unite pe teritoriul României, iată cât de importante sunt.

Le-aș spune acum tuturor celor care, ani de zile, ne spuneau că nu avem nevoie de alianța cu Statele Unite și de apartenența la NATO, măcar dacă rămânem cu acest sentiment, să nu mai punem la îndoială niciodată importanța acestui parteneriat, și tot cred că va fi un plus, să spunem, de conștientizare la nivel opiniei publice.

„Nu cred că Statele Unite se vor retrage din NATO”

Care credeți că va fi, în cele din urmă, poziția SUA?

În cele din urmă, eu nu cred că Statele Unite se vor retrage din NATO și nu vor renunța la parteneriatul strategic și la alianța cu statele din flancul estic și în particular la alianța cu România, care a fost foarte bună din 1997 încoace, de când Washingtonul și Bucureștiul au stabilit parteneriatul strategic și asta a fost o continuitate pe ambele tipuri de administrații, și pe administrațiile democrate și pe cele republicane.

Să nu uităm că au trecut de atunci doi președinți republicani, și George Bush, și Donald Trump în primul mandat, și amândoi au recunoscut importanța parteneriatului strategic cu România și au menținut angajamentele față de România.

E adevărat, acum asistăm la un moment de reașezare globală a sistemului relațiilor internaționale, în care președintele Trump dorește să aibă aceste discuții cu președintele Putin, să aibă o, să spunem, normalizare a relațiilor diplomatice, chiar un anumit tip de apropiere. Și e firesc că asta creează foarte multă îngrijorare în Europa, dar nu trebuie să alimentăm acest subiect, să-l facem noi mai mare decât este. Nu avem până acum informații că ni s-a cerut ceva anume, în mod ultimativ, așa că aș încerca un pic să reduc dramatismul și temperatura discuțiilor.

Poate fi această apropiere, cel puțin aparentă a SUA de Rusia, pusă pe seama dorinței lui Donald Trump de a se concentra pe competiția globală cu China și, în acest context, Rusia să ajungă să capete o mai mare importanță pentru americani decât UE?

Aș răspunde cu „da” la prima jumătate a întrebării, în sensul că da, într-adevăr, Statele Unite se așteaptă ca în viitor, pe termen scurt, mediu și lung, să continue competiția pentru supremație mondială cu China, care este cu adevărat principalul adversar sistemic al Statelor Unite și probabil Statele Unite doresc să se concentreze pe această competiție strategică cu China și doresc să închidă, practic, acest conflict din Ucraina și din Europa de Est.

Aici vreau să vă spun că istoria diplomației ne mai spune ceva. Statele Unite au mai practicat în trecut acest joc diplomatic. Dacă ne amintim, la început-o anilor 70, în 1971-1972, în mandatul lui Nixon, Henry Kissinger a încercat să decupleze China lui Mao de Uniunea Sovietică și să întoarcă China din alianța cu Uniunea Sovietică, care era la vremea respectivă principalul inamic al Statelor Unite.

După 1972, practic relațiile chino-americane s-au îmbunătățit semnificativ, a început să dezvolte colaborarea economică, chiar a apărut și o apropiere politică, ceea ce a slăbit foarte mult influența Uniunii Sovietice în Asia.

Nu aș exclude acum un raționament similar, dar invers din punct de vedere al celor două superputeri din Asia, în sensul că de data aceasta Statele Unite privesc cu îngrijorare spre competiția cu China, care este în ascensiune, și ar dori să decupleze Rusia din alianța strategică cu China și eventual chiar să o atragă în diverse tipuri de proiecte de parteneriat pentru a slăbi forța și influența Chinei.

Probabil că președintele Trump și unii strategi republicani iau în considerare o astfel de strategie.

„Nu avem niciun semnal că Statele Unite ar dori să renunțe la parteneriatul cu România”

Credeți că va avea succes o astfel de strategie?

Eu cred că este prematur să se gândească cineva la un succes notabil al acestei strategii, rămâne de văzut să nu fie doar o iluzie, să nu fie cumva doar a o încercare și a Moscovei de a obține o pace foarte favorabilă Rusiei în războiul din Ucraina, după care să continue de fapt alianța strategică cu China și această axă anti-occidentală a dictaturilor orientale, despre care vorbim deja de mai bine de un an, China, Rusia, Iran, Corea de Nord.

Pentru că aici este de fapt pericol foarte mare, această axă revizionistă anti-occidentală a dictaturilor orientale. Acum, sigur, asistăm la un episod care pentru noi, mă rog, poate fi dezamăgitor în primă instanță, să vedem această apropiere care ni se pare nefirească între Statele Unite și Rusia.

Dar eu zic să nu ne grăbim cu concluziile, să nu ne panicăm, să avem un anumit tip de reținere, de prudență în declarații, mai ales la nivel oficial, mai ales la nivel celor care au funcții importante în administrația prezidențială, în securitatea națională. Nu se aruncă de obicei pe piață, în spațiu public, astfel de declarații alarmiste legate de Ialta II, pentru că România nu e ea în măsură să aprindă aceste mici focuri de discuție pe continentul european. Chiar nu ne avantajează. Chiar astfel de scenarii pe care singuri le pornim, de fapt, pentru că nu le-a spus nimeni, nici din Statele Unite, nici din Rusia, s-ar putea să facă mai mult rău României. De aceea aș sugera mai multă reținere, mai multă calm, mai multă prudență în declarații, să ne concentrăm strict pe ce avem noi de făcut în acest moment și anume să fim o țară credibilă, un stat care își recâștigă credibilitatea și pe plan intern și pe plan extern.

Am văzut deja că se fac lucruri bune, președintele Bolojan a efectuat o vizită reușită, o vizită de succes la Paris, care ne-a recuplat cu partenerii europeni și cu parteneri din NATO, pentru că a participat și Canada la acest al doilea summit.

Să nu ieșim din această zonă în care noi trebuie să avem grijă de lucrurile care depind de noi: democrație, stat de drept, creșterea cheltuielilor pentru apărare, e clar că 2% nu mai este suficient. Trebuie să ne gândim cel puțin la 3% pe termen scurt, adică termen scurt însemnând anul acesta sau anul viitor, iar până la sfârșitul viitorului mandat prezidențial trebuie să urcăm probabil spre 4%, dacă ne comparăm deja cu țări din regiune, precum Polonia, deci să avem creșteri substanțiale pe cheltuielile de apărare și de înzestrare militară.

Să continuăm parteneriatul strategic cu Statele Unite, pentru că nu avem niciun semnal că Statele Unite ar dori să renunțe la acest parteneriat.

Acestea sunt observațiile și concluziile după acest episod care a creat foarte multă emoție negativă în România.

„Să nu cădem în capcana de a deveni anti-americani”

Cum credeți că vor evolua lucrurile în continuare?

Aș mai spune un lucru. Să nu cădem în capcana de a deveni anti-americani. Anti-americanismul în niciun caz nu ni se potrivește și nu ne este benefic în România.

România a fost o țară foarte pro-americană și a fost chiar și în vremurile cele mai grele pro-americane. A fost în timpul comunismului. România avea un puternic sentiment pro-american, la nivelul populației, în timpul comunismului. Iar după 1989 am avut aproape cele mai înalte rate de suport popular pentru aderarea la NATO și pentru alianța cu SUA. Să nu uităm lucrul acesta, să nu ne grăbim cu poziții emoționale superficiale. Alianța cu SUA este unul din marile câștiguri și din marile beneficii ale tranziției post comuniste pe care nu am pierdut-o deocamdată. O avem. Și noi începem să vorbim noi despre teme care nu există deocamdată în spațiu public.

Să avem un pic de răbdare și eu cred că inclusiv relațiile dintre Uniunea Europeană și Statele Unite vor intra treptat într-un proces de acomodare, odată ce vor fi găsite soluții negociate și pentru acest, mă rog, presupus posibil război comercial, care ar urma, iarăși e posibil, în opinia mea, să urmeze de fapt negocieri și să nu vedem un mare război comercial între Statele Unite și Uniunea Europeană. Deci lucrurile cumva treptat se vor calma.

Iar în viitor, eu așa cred, cel puțin, Uniunea Europeană și Statele Unite vor lucra în continuare împreună, pentru ca aceasta este forma cea mai firească de alianță politică, civilizațională, strategică, economică, militară. E un început mai dificil, niște relații care par mai contondente, par să se așeze mai greu în primele săptămâni, dar vom vedea că pe măsură ce trece timpul, lucrurile vor începe să se îmbunătățească.