Rocada cadrelor la Poliţia Capitalei: Mihai Pruteanu, noul şef de la Capitală. Dumitru Gheorghe, adjunct la aceeaşi instituţie, mutat la IGPR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua schimbărilor la vârful Poliţiei Capitalei şi nu numai. Dumitru Gheorghe, adjunct al directorului general al Poliţiei Capitalei, a fost mutat miercuri la Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), la conducerea Direcţiei de Investigare a Fraudelor, potrivit unor surse din cadrul Poliţiei.Tot astăzi, Mihai Pruteanu a fost numit şef la Capitală.

Pe fostul post al comisarului Gheorghe, a fost numit Mihai Voicu, care până acum a ocupat postul de şef al Poliţiei Sectorului 1.

Tot miercuri, şeful Serviciului de Furturi Auto, Marian Iorga, a fost numit şeful Serviciului de Investigaţii Criminale, în locul lui Constantin Stoian, care a preluat postul celui dintâi, potrivit Mediafax.

Iar Cătălin Dragotă, şeful Poliţiei Capitalei din februarie 2013, a fost  înlocuit din funcţie, după ce acesta a solicitat întreruperea împuternicirii.

Mihai Pruteanu, de la IPJ Olt, şef la Capitală

Potrivit surselor citate, comisarul şef Cătălin Dragotă a depus miercuri la Direcţia Management Resurse Umane din Poliţia Română un raport în care solicită încetarea împuternicirii.

În locul lui Dragotă, la conducerea Poliţiei Capitalei va fi împuternicit comisarul şef Mihai Pruteanu, care în prezent ocupă funcţia de şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt.

Dragotă, din nou la Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă

Potrivit aceloraşi surse, Dragotă urmează să se întoarcă la Direcţia Generală de Informaţii şi Potecţie Internă, unde activa înainte de a fi împuternicit la conducerea Poliţiei Capitalei.

În 15 martie, comisarul şef Mihai Pruteanu a câştigat concursul pentru şefia IPJ Olt, funcţie pe care o ocupa, în calitate de împuternicit, din 8 octombrie 2012, fiind desemnat atunci de şeful Poliţiei Române, Petre Tobă.

Pruteanu a fost numit în funcţia de inspector-şef la IPJ Olt după ce fostul şef al inspectoratului, Ion Voicu, a fost demis prin ordin al ministrului Afacerilor Interne, Radu Stroe.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite