Roboții, noii colegi ai pompierilor

0
Publicat:

Patru autospeciale care transportă roboți intră în dotarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), începând de azi, 7 iunie. Roboții pot îndeplini misiuni de stingere a incendiilor, de evacuare a fumului și a gazelor, de observare, iluminare a zonelor de acțiune, transport echipamente și persoane rănite.

IGSU va avea în dotare roboți / Foto: Arhivă
IGSU va avea în dotare roboți / Foto: Arhivă

„Autospecialele sunt destinate intervenției rapide în cazul incendiilor de mari proporții înregistrate la obiective și platforme industriale, precum și în zone comerciale (cu potențial de explozie), în spații închise sau deschise (contaminate chimic, biologic și nuclear), cu risc ridicat de producere a accidentelor sau contaminării personalului”, se arată într-un comunicat.

Acestea au fost achiziționate prin proiectul Viziune 2020 și valoarea unui autospeciale a fost de 6.922.360,00 lei, inclusiv TVA.

Autospecialele cu roboți vor fi distribuite în unitățile ISU din București, Brașov, Iași și Mureș.

Specificații tehnice autospecială:

- sistem de propulsie 6x4;

- viteză maximă de deplasare: 120 km/h;

- 2 roboți cu motor electric și 2 roboți cu motor termic;

- lift hidraulic de încărcare-descărcare a roboților;

- compartimentul de depozitare a roboților și a accesoriilor;

- stația de încărcare a bateriilor necesare funcționării;

- roboților și a altor echipamente.

Misiuni

Roboții pot îndeplini misiuni de stingere a incendiilor, de evacuare a fumului și a gazelor, de observare, iluminare a zonelor de acțiune, transport echipamente și persoane rănite, analiză a mediului afectat cu ajutorul senzorilor și transmiterea informațiilor despre acesta către un monitor, colectarea și transmiterea imaginilor foto și video atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, detecție chimică și nucleară, precum și eliberarea căilor de acces prin spargere/împingere, tractare/remorcare.

„Controlul roboților se face de la distanță prin intermediul telecomenzii fără fir, tip joystick, cu tabletă, pe care sunt afișate toate comenzile și datele primite de la accesoriile/echipamentele specifice de intervenție”, se mai arată în comunicat.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite