Revoluția din 1989, sfârșitul regimului Ceaușescu. Cum au ajuns românii la capătul răbdării, în cea mai lungă dictatură

În urmă cu 36 de ani, România s-a rupt brutal de regimul care îi privase pe majoritatea locuitorilor săi de drepturi și libertăți fundamentale. Revoluția din Decembrie 1989 a fost sângeroasă și a pus capăt unei dictaturi care inspira teamă românilor și care adusese țara în pragul colapsului.

Revoluția din Decembrie 1989. Imagini din Timișoara. Sursa: Lajos Szabo. Azopan.ro

Peste 1.100 de români au murit, iar alți cel puțin 4.000 au fost răniți în timpul Revoluției din decembrie 1989, un moment crucial în istoria României, care a însemnat prăbușirea regimului Ceaușescu, după 25 de ani de la instaurarea sa.

Sfârșitul sângeros al comunismului, petrecut în urmă cu 36 de ani, a însemnat finalul unei epoci de patru decenii, marcate de privarea celor mai mulți români de drepturi și libertăți esențiale.

Patru decenii de comunism au sufocat libertățile românilor

În acest timp, partidele politice au fost desființate și interzise, iar Partidul Comunist a devenit singurul ai cărui reprezentanți puteau fi „aleși” formal, după ce fuseseră impuși de regim.

Opoziția românilor, lăsați fără libertatea de a-și alege reprezentanții, era inutilă și adesea pedepsită ca „atitudine dușmănoasă” față de popor. Libertatea de exprimare era sever limitată, iar criticarea partidului și a conducerii sale, reprezentată în prim-plan de Nicolae și Elena Ceaușescu, putea aduce pedepse românilor.

Presa națională și locală era controlată și cenzurată, iar ascultarea posturilor de radio occidentale era sancționată. Angajații și colaboratorii Securității, organul represiv al regimului comunist, supravegheau populația, încălcând dreptul acesteia la viață privată, iar opiniile personale exprimate în familie, la școală sau la locul de muncă puteau aduce necazuri românilor. Mulți dintre ei au ajuns în închisori ori au fost izolați de restul societății doar pentru că au avut curajul de a vorbi liber. Puținii dizidenți nu aveau forța de a se opune unui regim care reușise să anihileze orice formă de opoziție ce îl putea amenința până în 1989.

Prin naționalizările și colectivizările începute încă din primii ani de după Al Doilea Război Mondial, regimul comunist a lăsat milioane de români fără proprietăți private și fără mijloace de trai. Cei care li se opuneau erau pedepsiți ca „dușmani ai poporului”.

Început în 1949, procesul de colectivizare din România a copiat modelul sovietic impus de Stalin în Uniunea Sovietică, pentru a controla țărănimea, a-i anihila pe marii proprietari și a distruge piețele din lumea rurală. În România, acest proces a însemnat confiscarea aproape tuturor proprietăților agricole private și comasarea lor în ferme administrate de stat. Colectivizarea a demarat cu dificultate, din cauza refuzului multor proprietari de pământ de a-și ceda terenurile.

Violențele și represiunile asupra celor care s-au opus colectivizării nu au întârziat, iar numeroase revolte ale țăranilor au fost înăbușite în sânge de trupele de Securitate, Miliție și Jandarmerie.

Regimul comunist a transformat România într-un uriaș lagăr, dreptul de a călători liber în străinătate fiind refuzat multor români. Mulți dintre cei care au încercat să părăsească țara, trecând fraudulos frontierele de vest și sud-vest, au sfârșit împușcați de grăniceri ori și-au pierdut viața înghițiți de apele Dunării.

Numeroase așezări au fost strămutate, iar comunitățile germane și ale altor minorități din Banat și Transilvania au ajuns în pragul dispariției. Libertățile religioase au fost restrânse, iar Biserica Greco-Catolică a fost desființată încă din 1948, liderii săi fiind trimiși atunci în închisori.

Procesele politice oglindeau corupția sistemului judiciar, subordonat partidului, iar legislația anti-avort, impusă din dorința regimului de a crește cu orice preț natalitatea în România, arăta lipsa de considerație a statului față de nevoile, sănătatea și drepturile femeilor. Sistemul sanitar era afectat de lipsuri, iar educația era subordonată ideologiei comuniste, fiind folosită ca mijloc de propagandă în favoarea regimului.

Falimentul comunismului, din anii ’80

În anii ’80, modelul comunist impus României cu forța organelor de represiune și fără o opoziție înverșunată din partea populației ajunsese la faliment, iar ultimii ani ai regimului Ceaușescu au însemnat apogeul privațiunilor.

Dornic să achite datoriile externe ale României, Ceaușescu a impus o politică de austeritate care a dus la degradarea dramatică a nivelului de trai al românilor. Alimentele de bază, energia electrică, gazele și căldura au fost raționalizate, iar populația a fost obligată să suporte frigul din timpul iernii și lipsurile, în timp ce propaganda oficială prezenta o realitate distorsionată a „epocii de aur”.

„România se îndreaptă înspre încă una dintre lungile serii de ierni, cu o descreștere constantă a alimentelor și a disponibilității energiei, iar situația din acest an se combină cu reducerea salariilor la scară largă și cu disponibilizări de muncitori, declanșate de scăderea producției. Posibilitatea răspândirii neliniștilor care ar putea sfârși conducerea președintelui Ceaușescu este deosebit de ridicată. Este ușor de ghicit, oricum, cât de aproape este România de punctul limită”, arăta un raport secret din decembrie 1987 al Agenției Centrale de Informații (CIA) din Statele Unite, care anticipa atunci soarta unuia dintre cele mai represive regimuri din Europa anilor ’80.

Deși poziția în care se afla Ceaușescu devenise tot mai precară, pe fondul crizei profunde în care ajunsese România, regimul său a mai supraviețuit două ierni, până în decembrie 1989. Secretul, arătau unii observatori occidentali, fusese capacitatea regimului de a ține sub control nemulțumirea populară.

„Ceaușescu dispune de resurse considerabile pentru a-și apăra poziția. Numirea rudelor apropiate și a locotenenților loiali în funcții sensibile îl ajută să-și mențină sub control subordonații-cheie și să exercite un control aproape total asupra partidului și guvernului. Este atât abil, cât și lipsit de scrupule și a avut grijă să întărească aparatul de securitate pe măsură ce a înăsprit și politica de austeritate economică. Cei mai mulți români, atât din interiorul, cât și din afara partidului și guvernului, sunt speriați și intimidați de poliția secretă a lui Ceaușescu”, informa CIA, într-un raport din 1985 despre fostul președinte comunist.

Sfârșitul sângeros al regimului Ceaușescu

Revoluția din Decembrie 1989 a însemnat prăbușirea sângeroasă a dictaturii comuniste și a regimului Ceaușescu și un nou început pentru România. A fost, pentru mulți români, un moment așteptat, iar pentru alții aproape nesperat, în condițiile autoritarismului sub care se afla țara.

„Ultima piesă stalinistă a Pactului de la Varșovia, regimul tiranic al președintelui român Nicolae Ceaușescu, s-a prăbușit vineri cu un impact violent, după câteva zile de lupte considerate cele mai sângeroase din Europa de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial”, nota, la 23 decembrie 1989, Los Angeles Times.

Presa occidentală lăuda curajul românilor și omagia sacrificiul miilor de victime, morți și răniți, din zilele Revoluției din Decembrie 1989, observând violențele extreme cu care aceasta s-a desfășurat.

„Miile de morți raportate în timpul revoltei spectaculoase de o săptămână din România erau cu atât mai semnificative cu cât răsturnarea regimului a vizat unul dintre cele mai brutale și dictatoriale sisteme din Pactul de la Varșovia”, informa Los Angeles Times, citând relatări inițiale despre victimele din primele zile ale Revoluției.

Atmosfera sumbră din România anului 1989

În timp ce, pe parcursul anului 1989, statele satelit ale Moscovei din Europa de Est au înlăturat regimurile monopartid într-un mod aproape lipsit de violență, Ceaușescu a disprețuit reformele, adăugau jurnaliștii publicației americane.

„România era o țară în care rețeaua electrică nu putea susține mai mult de un bec de 40 de wați într-o cameră și în care o femeie putea ajunge la închisoare pentru folosirea unui contraceptiv. Oponenții dispăreau frecvent, fără a mai fi văzuți vreodată. Întrebați cum au putut suporta aceste condiții, românii obișnuiau uneori să invoce un vechi proverb: «Capul plecat sabia nu-l taie». Dar, în cele din urmă, încurajați de succesul țărilor vecine în destrămarea monopolului comunist asupra puterii, și-au ridicat capetele în fața gloanțelor și baionetelor regimului”, adăuga publicația.

„Cred că ar trebui să ne gândim la oamenii extrem de curajoși care nu au fost dispuși să se supună unei tiranii mânjite de sânge și care au condus protestele, plătind pentru aceasta cu viața. Ei vor fi adevărații eroi ai istoriei României”, declara atunci fostul premier britanic Margaret Thatcher, după aflarea veștii despre înlăturarea lui Ceaușescu.