Cum au înfruntat românii cele mai cumplite ierni din istorie. Ziua când „gerul a luat proporții siberiene în Bucovina”
0Românii au avut de înfruntat, de-a lungul secolului XX, mai multe ierni extreme: cu geruri polare de până la –40 de grade în anii ’20, cu viscole care au îngropat orașe și au izolat sate în anii ’50, și frigul din anii ‘80, amplificat de problemele economice și de austeritatea impusă de Ceaușescu.
Iernile blânde din ultimii ani și nivelul de trai mai ridicat al românilor față de cel din secolul XX au făcut aproape uitate suferințele pe care le înfruntau oamenii din cauza gerului, viscolelor și zăpezii. Mai multe perioade din istoria recentă a României au rămas în istorie pentru iernile extreme.
Gerul polar din 1929 a făcut zeci de victime
Primele luni ale anului 1929 au intrat în istorie drept una dintre cele mai cumplite ierni trăite de români de la începutul secolului al XX-lea. A fost, informa presa vremii, pentru prima dată când în România au fost înregistrate geruri polare.
Presa relata că în februarie 1929, gerul cuprinsese întreaga Europă, iar temperaturile între –30 și –40 de grade Celsius s-au menținut timp de mai multe zile. Marea Baltică înghețase în apropierea coastelor, iar sute de vapoare rămăseseră blocate în gheață, în timp ce populația unor mari orașe, precum Berlinul, era îngrozită. În Finlanda se înregistraseră –55 de grade Celsius, iar la Leningrad (actualul Sankt Petersburg), –50 de grade Celsius.
„În țara noastră, gerul a luat proporții siberiene în Bucovina și nordul Basarabiei, unde termometrul a coborât sub –40 de grade, ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată la noi. România este înconjurată din toate părțile de valuri de frig”, informa ziarul Viitorul în februarie 1929.
Într-o zi de duminică, 11 februarie, s-a înregistrat în nordul țării (Bucovina) o temperatură extremă de –43 de grade Celsius, în timp ce în sudul țării (Cadrilater) temperatura extremă a fost de –20 de grade, informau ziarele vremii. La București au fost - 24 de grade Celsius.
„Dacă un ger de –20 de grade este un ger năpraznic, ce teribil trebuie să fie unul sub –40 de grade! De la –40 de grade în jos încetează senzația frigului și, printr-un curios paradox fiziologic, gerul devine arzător, adică provoacă senzația de arsură. La –40 de grade, gerul arde fața unui om în câteva secunde, iar vitele surprinse afară de un asemenea frig grozav nu pot rezista mai mult de o oră și mor înghețate. Numai eschimoșii și urșii albi pot rezista unui ger de –40 de grade”, informa Viitorul.
Zilele reci de la mijlocul lunii februarie au făcut sute de victime într-o țară în care aproape trei sferturi din populație trăia în sate. Mulți români au murit înghețați pe drumuri, după ce fuseseră surprinși de viscol în căruțe. Alții au pierit în propriile locuințe sau, în cazul unor familii de romi, în taberele de corturi. Dunărea oferea o priveliște comparabilă cu cele ilustrate în poemele scrise în Antichitate de poetul latin Ovidius, exilat la Tomis, pe țărmul Mării Negre.
„Ger năprasnic cum nu s-a mai pomenit niciodată. Dunărea a înghețat la o adâncime de doi metri. Trec automobilele și carele încărcate cu greutăți mari, de la Oltenița spre Turtucaia, ca pe un bulevard. Suntem mulțumiți că a înghețat Dunărea în felul acesta, deoarece cursele poștale le facem mult mai ușor”, relata un poștaș din Oltenița.
În Cluj, informa presa, haitele de lupi, adesea observate în jurul satelor, ajunseseră pentru prima dată în oraș, în căutarea hranei.
Gerul cumplit din iernile războiului
La începutul anilor ’40, România ajunsese într-o situație dramatică. În 1940, cedase Ardealul de Nord Ungariei, Basarabia și Bucovina Uniunii Sovietice, iar Cadrilaterul Bulgariei. În toamna anului 1940, regimul lui Carol al II-lea se prăbușise, iar fostul rege părăsise definitiv România.
Mișcarea Legionară preluase puterea, iar câteva luni mai târziu mareșalul Ion Antonescu instaurase dictatura militară. România se pregătea să intre în Al Doilea Război Mondial, din iunie 1941, armata română intrând în luptă pentru recuperarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord. Un șir de ierni aspre s-a suprapus celei mai tulburătoare perioade din istoria României. Temperatura minimă istorică a fost înregistrată la 25 ianuarie 1942, la Bod (județul Brașov), și a fost de –38,5 grade Celsius. În aceeași zi, în Capitală au fost -32,2 grade Celsius.
În iernile aspre de la începutul anilor ’40, zeci de mii de români au avut de suferit, căzând victime unor geruri și mai cumplite, după ce au fost mobilizați ca ostași pe Frontul de Răsărit. Timp de patru luni, între noiembrie 1942 și februarie 1943, soldații au avut de înfruntat aproape zilnic temperaturi cuprinse între –20 și –40 de grade Celsius, uneori chiar mai scăzute. Mulți au murit în timpul marșurilor istovitoare prin stepa sovietică, ori au rămas invalizi din cauza degerăturilor.
„Un frig cum nu s-a mai pomenit, de –40 de grade, cu viscol, și am făcut 52 de kilometri; așa eram de obosit, că era să cad jos, mâinile amorțite. A fost una dintre cele mai triste și negre perioade, dar Dumnezeu nu m-a lăsat: am reușit să ajung la destinație, însă doi soldați, săracii, au murit mergând pe drum, și cai destui”, nota în jurnalul său, la 27 decembrie 1942, sergentul sanitar Nicolae Olaru, aflat atunci pe front, în apropiere de Stalingrad.
Marele Viscol din 1954
La mijlocul anilor ’50, românii aveau din nou de suferit din cauza unor ierni extrem de reci. Cea mai memorabilă dintre acestea a fost cea din 1954, rămasă în istorie sub numele de „Marele Viscol”.
La începutul lunii februarie 1954, un ciclon mediteraneean puternic a lovit mai multe regiuni din sudul țării, cu o forță dată de viteze ale vântului de aproape 130 de kilometri pe oră. În zona Capitalei s-au depus peste 115 litri de precipitații sub formă de zăpadă pe metru pătrat în numai 24 de ore, iar temperaturile au scăzut până la –25 de grade Celsius. Oamenii au săpat tuneluri pentru a putea ieși din locuințe. În sudul țării, stratul de zăpadă a ajuns la aproape doi metri, iar troienele au depășit înălțimea de cinci metri.
Orașe întregi au fost blocate de nămeți, comunicațiile și traficul feroviar au fost paralizate timp de mai multe zile, iar suferința multor români a fost accentuată de lipsa lemnelor de foc și de aprovizionarea dificilă cu alimente a orașelor. Epidemii de gripă și pneumonie au izbucnit în mai multe orașe, iar numărul cazurilor de tifos a crescut alarmant, arată mărturii păstrate în arhivele Radio Europa Liberă (RFE).
Iernile din anii următori au fost la fel de grele pentru români. Temperaturile din România în iarna anului 1956 au scăzut sub –28 de grade Celsius timp de mai multe zile, iar în Oltenia și la munte drumurile au rămas blocate de zăpezi. Lupii au început din nou să își facă simțită prezența în apropierea comunităților.
„Satele de la poalele munților sunt terorizate de haite de lupi, care apar chiar și în timpul zilei, făcând mari pagube la vite, întrucât țăranii nu au arme de apărare. Numeroase persoane au murit înghețate. În regiunile împădurite, țăranii, ignorând ordinele sfaturilor populare și ale miliției, au intrat în păduri și au tăiat lemne pentru nevoile casei. Unii au fost arestați”, scria o localnică din Târgu Jiu, la sfârșitul lunii ianuarie 1956, potrivit unui document din arhiva RFE.
Iernile din anii ’80, între ger și lipsuri
La mijlocul anilor ’80, o altă perioadă de lipsuri pentru numeroși români a fost dublată de problemele cauzate de ierni aspre. Temperaturile extreme au afectat mai multe țări din estul Europei, însă în România populația fusese lăsată în frig prin măsurile de raționalizare a energiei, oprirea încălzirii centrale, întreruperile frecvente de curent și alte restricții impuse de regimul Ceaușescu pentru a face economii și a grăbi achitarea datoriilor externe ale țării.
„Iarna anului 1985 fusese cea mai grea din ultimii 30 de ani; gazul și electricitatea au căzut sau au fost întrerupte pentru zile întregi, în timp ce temperaturile coborau în orașe până la –19 grade Celsius. Pentru a economisi energia, iluminatul stradal a fost oprit în cea mai mare parte a țării, folosirea mașinilor personale a fost interzisă timp de trei luni, iar radiatoarele electrice pentru interior au fost complet interzise”, informa publicația Los Angeles Times în 1985.
În anii următori, iernile dificile și politicile de austeritate dictate de Ceaușescu au continuat să afecteze moralul românilor.
„Pentru a șasea iarnă lungă la rând, românii fac față lipsurilor cronice la toate bunurile, inclusiv la alimente, în timp ce liderul autocratic Nicolae Ceaușescu folosește aproape toate resursele țării pentru a achita datoriile externe”, informa aceeași publicație la 8 ianuarie 1989.
Abia în 1989, restricțiile forțate din cele șase ierni precedente au fost ușor diminuate, amintea Los Angeles Times, însă românii continuau să primească electricitate și căldură după program, în timp ce apa caldă rămăsese un lux pentru cele mai multe familii.
„Încălzirea centrală pentru locuințele românilor a fost redusă la patru ore și jumătate pe zi, iar apa caldă la două–patru ore pe zi până la 15 decembrie. De atunci până la 1 martie, în cele mai reci luni ale anului, locuințele sunt încălzite timp de șapte ore pe zi, însă apa caldă a fost suplimentată cu doar jumătate de oră zilnic. Pentru a economisi energie, toate magazinele și afacerile trebuie închise până la ora 17:30, iar restaurantele până la ora 21:00”, adăuga autorul articolului „Consumatorii suferă lipsuri la aproape orice. România se luptă cu problemele încă unei ierni”.
Se încarcă comentariile...
