Povestea bărbatului care a supraviețuit Holocaustului și exilului în Siberia dar a murit ca un erou în atacul armat din Australia. Mărturia fiicei sale

Alex Kleitman, un imigrant ucrainean în vârstă de 87 de ani, născut în Odesa, Ucraina, un supraviețuitor al Holocaustului, a fost ucis în timp ce încerca să-și protejeze soția de gloanțe în atacul armat ce a țintit o adunare evreiască ce sărbătoarea Hanuka pe plaja Bondi din Sydney, relatează NBC News.

15 oameni au fost uciși în atacul armat din Sydney FOTO profimedia

15 persoane au fost ucise pe 14 decembrie când doi atacatori presupus radicalizați în ideologia ISIS au deschis focul asupra a circa 1.000 de oameni adunați pentru sărbătoarea evreiască Hanuka.  Poliția australiană a catalogat atacul drept act terorist și incident antisemit.

Alex Kleitman a supraviețuit Holocaustului alături de mama și fratele mai mic, îndurând teroarea sovietică din Siberia. Această regiune a Rusiei a servit drept punct focal pentru represiunile politice din timpul URSS, găzduind vaste rețele de așezări pentru exil, lagăre de muncă și gulaguri. După al Doilea Război Mondial, acesta a emigrat din Ucraina în Australia. 

Moartea sa a fost confirmată de soția sa, Larisa Kleitman, la rândul său o supraviețuitoare a Holocaustului. Cuplul era împreună de aproape 60 de ani.

Cu câteva momente înainte de tragedie, ea a auzit mai multe zgomote puternice, ca niște „bubuituri”, și, în clipa următoare, l-a văzut pe soțul ei căzând la pământ. 

Femeia a declarat pentru presă că a fost „șocată” și „confuză” și încă încearcă să înțeleagă ce s-a întâmplat.

Povestea lui Alexander Kleitman

Alexander Kleitman era doar un băiețel când a fugit de Holocaust și apoi a îndurat o călătorie chinuitoare cu trenul spre Siberia, unde ani de foamete l-au lăsat cu o cocoașă permanentă. A îndurat decenii de antisemitism în Uniunea Sovietică, dar nu a încetat niciodată să fie „un evreu mândru”, și-a amintit marți fiica sa, Sabina.

An de an, a participat la sărbătoarea Hanuka de pe plaja Bondi din Sydney, unde își adusese familia în 1992.

„Tata a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult”, a spus Sabina emoționată într-un interviu. „Protejându-mi mama - probabil i-a salvat viața - și ridicându-se în picioare și fiind un evreu mândru: aprinzând lumina, aducând lumina în această lume.”

Cincisprezece persoane au fost ucise duminică, când doi bărbați înarmați, aparent motivați de ideologia Statului Islamic, au deschis focul asupra adunării festive. Printre morți s-au numărat o fetiță de 10 ani care mâncase fericită o prăjitură cu câteva clipe înainte, un rabin asistent cunoscut pentru optimismul său și un bărbat în vârstă de 62 de ani care a aruncat cu cărămizi asupra unuia dintre bărbații înarmați, într-o încercare disperată de a-și apăra comunitatea.

Dar poate că nicio moarte nu oglindește șocul atacului armat din Australia în mai mare măsură decât cea a lui Kleitman, care a supraviețuit Holocaustului și unei copilării pline de greutăți, doar pentru a muri în țara pe care o considera un refugiu sigur, scrie WP.

„A trăit o viață remarcabilă”, a spus fiica sa, „și ar fi putut trăi încă 10 ani dacă nu ar fi fost această atrocitate oribilă.”

Australia are o lungă istorie evreiască, care datează de la sosirea Primei Flote în 1788, a explicat Andrew Markus, profesor emerit la Universitatea Monash din Melbourne și expert în migrația evreiască. Însă cel mai mare val de imigranți evrei a venit după al Doilea Război Mondial.

„Mulți oameni aveau sentimentul că Europa era crematoriul lumii după ce li se întâmplase, așa că a merge cât mai departe posibil era unul dintre sursele atractivității Australiei”, a spus el.

În Australia, Kleitman a devenit un colecționar de povești ale evreilor din fosta Uniune Sovietică, scriind două cărți despre ei, în timp ce s-a opus rugăminților familiei sale de a-și scrie propriile memorii.

Totuși, frânturi din acea viață remarcabilă s-au strecurat în povești spuse cu multă reticență. S-a născut în 1938 într-un teritoriu care face acum parte din Ucraina. Când a izbucnit al Doilea Război Mondial, părinții săi, alături de el și fratele mai mic au fugit în Siberia, avântându-se într-o călătorie lungă și anevoioasă alături de alți evacuați.

„Erau într-un tren, cădeau bombe, atât de mulți oameni au murit”, povestește fiica lui.

Pe drum, tatăl ei s-a îmbolnăvit și a trebuit să fie internat în spital. A fost separat de familia sa și atunci s-a temut că nu-i va mai vedea niciodată. Dar a reușit până la urma să se reunească cu ei și să ajungă împreună în Siberia, unde au împărțit o cameră mică.

„Aveau „foarte puțină mâncare, aproape deloc căldură”, a spus Sabina. Anii de malnutriție și condiții înghesuite i-au provocat o deformare permanentă a coloanei, a spus ea.

După război, a reușit în cele din urmă să se mute înapoi în ceea ce este acum Ucraina - pe atunci parte a Uniunii Sovietice - unde a întâlnit-o pe Larisa, fiica unor supraviețuitori ai Holocaustului. S-a născut Sabina și apoi fratele ei; și-au clădit o viață acolo, deși nu puteau sărbători în mod deschis faptul că erau evrei, a spus ea.

În 1992, după căderea Uniunii Sovietice, Kleitman și-a dus familia în Australia, unde inginerul civil și-a construit o carieră de succes, contribuind la proiecte majore, inclusiv stadionul olimpic din Sydney. 

Pensionat la 76 de ani

„Nu voia să scrie o carte despre el însuși”, a spus Sabina râzând. „L-am rugat de multe ori. Nu voia să o facă. Voia să scrie cărți despre viața evreilor din Uniunea Sovietică și despre lucrurile teribile prin care am trecut.”

În Australia, Kleitman a avut în sfârșit ocazia de a sărbători pe deplin faptul de a fi evreu, a spus ea. Dar, în cei doi ani de la atacul din 7 octombrie asupra Israelului, tatăl ei a început să se îngrijoreze că Australia devenea mai puțin sigură pentru evrei.

Duminică, el a mers totuși la evenimentul de Hanuka de pe plaja Bondi împreună cu soția sa.

Când atacatorii -  tată și fiu, identificați ca fiind Sajid Akram, în vârstă de 50 de ani, și Naveed Akram, în vârstă de 24 de ani - au deschis focul asupra oamenilor adunați de sărbătoare, Kleitman și-a acoperit soția cu trupul său.

Sabina, care trebuia să meargă cu părinții ei, dar nu a mai putut participa, a primit un telefon de la verișoara ei, care i-a spus să-și sune mama pentru că erau vești rele în legătură cu plaja Bondi.

„Am sunat-o pe mama și mi-a spus: «Tatăl tău nu mai este. Tatăl tău tocmai a fost ucis»”, și-a amintit Sabina.

„Țipam fără oprire pentru că nu te aștepți la asta. Mergi la un eveniment cultural vesel în familie cu sute de oameni, un eveniment liniștit unde cântăm, mâncăm gogoși și dansăm. Toată lumea își aduce copiii.”

„După aceea, s-a iscat un coșmar din care nu mă pot trezi”, a spus ea, plângând.

O parte din durerea familiilor victimelor este strădania continuă de a primi trupurile celor dragi, care, conform obiceiului evreiesc, trebuie îngropate cât mai curând posibil. Această tradiție s-a lovit de o investigație complexă a locului crimei.

Între timp, a spus Sabina, încearcă să se consoleze cu „revărsarea de iubire” pe care a primit-o familia ei, dar și cu amintirile despre tatăl ei, un bărbat vesel și bun: un campion de șah la tineret care a învățat-o să citească la vârsta de 3 ani și a petrecut nenumărate ore jucând tenis de masă cu ea și fratele ei în apartamentul lor din Ucraina; un bunic care și-a învățat familia să se mândrească cu iudaismul lor și care aștepta cu nerăbdare să aprindă prima lumânare de Hanuka împreună cu ei - doar că nu a mai avut ocazia.