Regulament pentru „civilizarea“ taximetriştilor: ce nu vor mai avea voie să facă dacă se aprobă planul Primăriei Capitalei
0Sistem de plată cu cardul în maşini, amenzi usturătoare pentru refuzarea curselor sau comportament necivilizat faţă de clienţi şi obligativitatea adoptării unui comportament preventiv în trafic. Sunt câteva dintre prevederile noului regulament pentru taximetrişti, anunţat de Primăria Capitalei.
Adio, manele în taximetre şi condusul în maiou şi şlapi. După ce au negociat cu Primăria Capitalei eliminarea concurenţilor de la Uber şi Taxify, taximetriştii vor fi obligaţi să respecte un regulament draconic, iniţiat tot de edilul Capitalei, Gabriela Firea.
De-a lungul timpului, taximetriştii bucureşteni şi-au câştigat o reputaţie demnă de lumea interlopă: sunt adevărate pericole în trafic, au maşinile murdare, n-au niciodată rest şi nu merg la destinaţia dorită dacă cursa e prea scurtă. Nu de puţine ori şi-au jecmănit clienţii, iar când aceştia au protestat, i-au şi agresat.
Tocmai pentru a schimba această imagine care, din păcate, se asociază cu cea a Capitalei, primarul general vrea să impună reguli stricte pentru taximetrişti.
Concret, până la data de 7 februarie 2018, Primăria Capitalei supune dezbaterii publice noul regulament pentru transport în regim taxi.
Lecţii de bună purtare
Regulamentul prevede obligaţia firmelor de taxi de a monta pe toate maşinile un sistem POS de plată cu cardul, dar şi aparate de taxat fiscalizate.
Taximetriştii mai sunt obligaţi să aibă un comportament civilizat şi preventiv faţă de ceilalţi participanţi la trafic şi faţă de organele de control, să aibă ţinută îngrijită, pantaloni, cămaşă, sacou, fiind interzisă îmbrăcămintea necorespunzătoare, precum şort, maiou şi şlapi, să nu păstreze garanţie documentele sau obiectele clientului, să întreţină maşina curată, atât la exterior, cât şi la interior, să nu polueze fonic în staţiile de aşteptare, să nu facă lucrări de întreţinere şi reparaţii şi să nu spele maşina în staţiile de aşteptare, să nu folosească un limbaj neadecvat şi să pună la dispoziţia clienţilor harta oraşului şi indexul străzilor actualizat.
Regulamentul mai prevede interzicerea folosirii unor tarife mai mari decât cele autorizate şi afişate pe bord şi, deci, interzicerea negocierii preţului. La solicitarea clienţilor, şoferii trebuie să îi ajute la urcarea şi coborârea din maşină, în special pe femeile gravide şi persoanele în vârstă sau cu dizabilităţi.
De asemenea, şoferului de taxi îi va fi interzisă, odată cu intrarea în vigoare a regulamentului, refuzarea transportului persoanei cu dizabilităţi, precum şi a dispozitivului de mers, nu va mai putea staţiona pe poziţia „liber” decât în locurile special amenajate şi semnalizate şi îi va fi interzisă staţionarea în staţiile RATB.
O altă regulă impusă este referitoare la fumat: este interzis, astfel, fumatul în interiorul taxiului în prezenţa clientului. De asemenea, şi folosirea telefoanelor sau a altor dispozitive mobile este interzisă, iar în timpul programului, şoferii vor adapta fundalul sonor în funcţie de preferinţele clientului.
De asemenea, taximetriştii vor fi obligaţi să afişeze pe exteriorul maşinilor numărul Tel Verde la care clienţii pot apela pentru reclamaţii.
Reclamaţiile clienţilor, centralizate de dispecerate
De asemenea, proiectul stabileşte că „serviciile de dispecerat sunt obligatorii pentru toate taxiurile transportatorilor autorizaţi şi nu se pot executa decât de către dispecerii autorizaţi de autoritatea de autorizare a Primăriei Municipiului Bucureşti, în condiţiile în care se asigură posibilitatea clientului de a apela la aceste servicii prin comenzi telefonice sau prin orice alte mijloace şi de a le transmite prin staţia radio de emisie - recepţie către taximetrist“.
La rândul lor, dispeceratele de taxi autorizate trebuie să înregistreze toate sesizările cetăţenilor cu privire la transportul în regim taxi şi să transmită trimestrial Primăriei Capitalei toate reclamaţiile şi modul de soluţionare a acestora.
Amenzi usturătoare
În ceea ce priveşte sancţiunile, şoferii vor primi amenzi între 100 şi 500 de lei pentru ţinută necorespunzătoare, neîngrijirea maşinilor şi comportament necivilizat faţă de clienţi şi organele de control, dar şi pentru refuzarea cursei în interiorul localităţii şi neeliberarea bonului. Aceeaşi amendă o poate primi şi pentru transportarea clientului pe un alt traseu decât cel optim sau cel solicitat de către acesta.
Şoferii vor risca amenzi între 500 şi 1.000 de lei dacă staţionează sau parchează în staţii RATB sau pe banda unică folosită de RATB, şi chiar 50.000 de lei dacă nu deţin autorizaţie.
Prinşi cu ocaua mică
Neregulile sunt la ordinea zilei atunci când vorbim despre taximetrişti. O dovedeşte ultimul control făcut de poliţiştii Brigăzii Rutiere a Capitalei, în perioada 8 - 10 ianuarie, când au fost verificate peste 140 de taximetre.
Concret, Poliţia Rutieră a aplicat 87 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 45.000 de lei, pentru abateri de la normele legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice şi activitatea de taximetrie.
„Din totalul de 87 de sancţiuni aplicate, 86 au fost aplicate autoturismelor care executau transport public de persoane în regim taxi, în cuantum de peste 44.000 lei“, potrivit Brigăzii Rutiere.
Dintre taximetriştii verificaţi, 16 nu deţineau autorizaţie taxi valabilă sau copie conformă valabilă, luându-se măsura suspendării dreptului de utilizare pentru o perioadă de 6 luni, precum şi măsura complementară a ridicării numerelor de înmatriculare şi imobilizarea autoturismului.
Totodată, în 18 cazuri, au fost aplicate sancţiuni pentru taximetrişti care nu au eliberat bonul fiscal la finalul cursei, iar în 15 cazuri, şoferii au fost sancţionaţi pentru lipsa documentelor obligatorii.