Regizor trimis în judecată după ce a obligat o tânără să sară de la înălţime, aceasta s-a accidentat şi a rămas paralizată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regizorul va fi judecat pentru vătămare corporală din culpă FOTO Arhivă
Regizorul va fi judecat pentru vătămare corporală din culpă FOTO Arhivă

Ilie Alexandru Wolff, regizorul unui spectacol din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Liber de la Sibiu, ediţia 2007, a fost trimis în judecată pentru vătămare corporală din culpă. Acesta i-ar fi spus unei tinere, care participa la un spectacol, să execute un salt în urma căruia a rămas paralizată.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, Ilie Alexandru Wolff, în calitate de organizator şi regizor al unui spectacol în cadrul  Festivalului Internaţional de Teatru Liber 20 – 22 iulie 2007 de la Sibiu, i-ar fi cerut unei minore, în timpul unei repetiţii, să execute un salt de la înălţime, fără a-i pune la dispoziţie mijloace de siguranţă corespunzătoare. În urma acestei repetiţii, tânăra s-a accident şi a rămas cu o infirmitate permanentă.

Anchetatorii precizează că deşi anterior minora mai executase acest salt şi aterizase în picioare, regizorul i-ar fi cerut fetei, pe un ton ridicat, să repete saltul respectând indicaţiile sale deoarece trebuia să simuleze o scenă în care personajul se sinucidea, iar modul în care aceasta executase saltul nu părea realist. 

„În acest context, partea vătămată (ce avea calitatea de asistentă a inculpatului în materia organizării de spectacole) a reluat saltul, aterizând parţial în sfera suprafeţei ocupate de saltelele subdimensionate raportat la pericolul pe care îl presupunea saltul, suferind leziuni la nivelul coloanei”, se mai arată în documentul anchetatorilor.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală întocmit de Serviciul de medicină legală judeţean Sibiu, minora a suferit „un traumatism vertebro-medular cu fractură cominutivă de corp vertebral T12, cu interesare mielinică la acest nivel”. 

Tânăra a avut nevoie de îngrijiri medicale timp de aproape 100 de zile, aceasta prezentând o infirmitate fizică permanentă.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Sibiu.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite