Reacţia lui Ion Iliescu după desfiinţarea Institutului Revoluţiei: Mi se pare o porcărie inadmisibilă
0În şedinţa de Guvern care a avut loc luni, 30 decembrie, premierul Ludovic Orban a anunţat că este de acord cu desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române. Fostul preşedinte Ion Iliescu a reacţionat imediat: „Nu înţeleg, nu ştiu, nu am aflat încă această ştire. Mi se pare o porcărie inadmisibilă”.
Fostul preşedinte Ion Iliescu susţine că desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române este ”o porcărie inadmisibilă”, se declară surprins de decizia Guvernului şi spune că nu înţelege motivaţia demersului, arată hotnews.ro. ”Nu am auzit de aşa ceva. Asta e o porcărie curată. Adică Institutul Revoluţiei Române, renunţăm la Revoluţia Română, la studierea ei... Nu înţeleg, nu ştiu, nu am aflat încă această ştire. Mi se pare o porcărie inadmisibilă. Că sunt oameni care n-au trăit Revoluţia şi nu înţeleg şi-i interesează, asta e altă treabă, dar a fost un moment istoric remarcabil care-a marcat întreaga transformare pe care a cunoscut-o ţara în ultimii 30 de ani de zile. Cum să renunţi la aşa ceva? Unde în lume se întâmplă aşa ceva? N-am aflat încă această ştire, mă surprinde şi nu înţeleg motivaţia ei”, a declarat Ion Iliescu.
Propunerea desfiinţării Institutului Revoluţiei Române (IRRD) a venit din partea lui Antonel Tănase, secretarul general al Guvernului. „Domnule prim-ministru, vă rog să fiţi de acord cu introducerea pe ordinea suplimentară cu un proiect de ordonanţă de urgenţă privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, condus de primul preşedinte, de Ion Iliescu”, a spus Antonel Tănase. Reacţia premierului Ludovic Orban a fost scurtă: ”Aprob”.