Proiectul Legii siguranţei va fi comasat cu cel privind activitatea de informaţii

Secretarul Comisiei de apărare din Senat, Mircea Marius Banias, a declarat marţi că, peste două săptămâni, va fi dezbătut proiectul legilor comasate de siguranţă naţională şi cea privind activitatea de informaţii, contrainformaţii şi de securitate, în urma unei solicitări a CSAT, potrivit NewsIn.
Potrivit lui Banias, în cursul şedinţei de marţi a Comisiei s-a parcurs proiectul de comasare al legii siguranţei naţionale cu cea privind activitatea de informaţii, contrainformaţii şi de securitate împreună cu reprezentanţi ai SRI, ai SIE, ai SPP, ai Ministerului Apărării şi ai MAI. Senatorul PDL a precizat că, încă din legislatura trecută, CSAT a solicitat Comisiei anterioare comasarea celor două proiecte de legi.
“S-a întâmplat acest lucru, însă mai sunt mici inadvertenţe, diferende între punctele de vedere ale instituţiilor implicate şi am solicitat armonizarea acestor puncte de vedere. Peste două săptămâni urmează să ne întâlnim din nou în Comisie, să dezbatam proiectul comasat”, a precizat el.
“Urmează ca toţi reprezentanţii serviciilor şi instituţiilor interesate implicate în această lege să se întâlnească în cursul săptămânii viitoare, să-şi reformuleze punctul de vedere, după care vor reveni în comisie. Am stabilit că ne vom reîntâlni peste două săptămâni”, a explicat Banias.
“Nu avem un termen, dar cu siguranţă nu vrem să mai treacă doi ani de zile până o să adoptăm această lege”, s-a referit secretarul Comisiei de apărare la adoptarea raportului, care va fi dat în comun cu senatorii jurişti.
În urmă cu două săptămâni, preşedintele Comisiei pentru controlul activităţii SRI, Cezar Preda, a declarat, după o întrevedere cu directorul SRI George Maior, că pachetul de legi privind siguranţa naţională va ajunge în cel mai scurt timp în plenul Parlamentului.
“Principalul obiectiv al Comisiei este să contribuie la elaborarea pachetului de legi privind siguranţa naţională, pentru că şi componenta Serviciului Român de Informaţii este importantă în acest pachet de legi. Ofiţerul de informaţie trebuie să aibă statutul său”, a spus Preda.
Cezar Preda a precizat, pentru NewsIn, că motivul pentru care acest pachet de legi a stat în dezbaterea şi analiza comisiilor din Parlament timp de atru ani a fost că nu a existat voinţă politică.
Legile securităţii naţionale sunt blocate la comisiile de resort din Senat.




















































