Profesorii gălăţeni n-au intrat la ore

0
0
Dascălii de la Liceul Auto au pus pancarte pe poarta instituţiei
Dascălii de la Liceul Auto au pus pancarte pe poarta instituţiei

Aproape 6.000 dintre cei 8.000 de dascăli din judeţul Galaţi au continuat şi ieri protestele începute miercuri dimineaţă.

Oamenii au întrerupt lucrul şi au trimis elevii acasă. Ei spun că nu este vorba despre o grevă, ci de un protest spontan, ca reacţie la indiferenţa guvernanţilor faţă de problemele din învăţământ. La Colegiul Tehnic „Traian Vuia", pe poarta de la intrare au fost afişate mai multe bannere cu texte precum „Nu suntem sclavi" sau „Salvaţi şcoala românească".

La Colegiul „Elena Doamna", cei 100 de profesori s-au adunat în cancelarie şi au refuzat să intre la ore. Liderul de sindicat de aici, profesoara Denisa Dorin, ne-a spus că nu este vorba despre o grevă propriu-zisă. „Am decis spontan să protestăm. Subfinanţarea învăţământului este principala noastră problemă. Noul statut al cadrelor didactice ne limitează drepturile şi ne cresc îndatoririle. Legile sunt negândite. Mâine (vineri - n.r.) revenim la ore", a spus profesoara.
Există însă şi dascăli care au ţinut cursurile. Este cazul celor de la Movileni şi Independenţa, care spun că au ţinut orele de teamă să nu li se taie din salarii, aşa cum s-a întâmplat la precedentele proteste.

Mai multe - Evenimente

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite