Procurorul general: „Dosarul în care Sebastian Ghiţă era acuzat de şantaj a fost clasat. Nu există probe”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tiberiu Niţu, procurorul general al României, a declarat, miercuri, că procurorii au dispus clasarea dosarului în care Robert Negoiţă l-a acuzat pe deputatul Sebastian Ghiţă de şantaj pentru că nu există probe care să susţină afirmaţiile primarului Sectorului 3.

„Clasarea dosarului a fost dispusă pentru că nu există probe care să dovedească fapta care a fost sesizată", a spus Tiberiu Niţu.

Procurorul general al României a precizat că nu ştie dacă Robert Negoiţă şi-a retras sau nu plângerea.

Procurorii Parchetului General au decis să claseze dosarul în care primarul Sectorului 3 l-a acuzat de şantaj pe deputatul Sebastian Ghiţă, declarau marţi surse din cadrul parchetului.

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a depus pe 13 mai, la Parchetul General, o plângere penală împotriva deputatului Sebastian Ghiţă, după ce acesta l-ar fi ameninţat cu moartea la telefon, edilul neoferind, la ieşirea de la parchet, lămuriri despre posibilele motive ale gestului demnitarului.

„Aici am o plângere penală împotriva numitului Sebastian Ghiţă, deputat, care acum o săptămână m-a sunat şi m-a ameninţat la telefon într-un mod josnic şi ruşinos. M-a ameninţat inclusiv cu moartea, adică o chestiune, în opinia mea, foarte gravă şi, din această perspectivă, cred că este de datoria mea să dăm un semnal în această ţară că cu astfel de securisme şi cu astfel de comportament mergem mai departe. Este mare păcat că un deputat în România, în Europa, ameninţă cu moartea un primar de sector", declara atunci Negoiţă.

Întrebat cum au sunat ameninţările, în special cele cu moartea, Negoiţă a răspuns: „Mi-a spus: «Te termin. Ai intrat pe mâna mea, o să te termin. Mori de mâna mea, nu o să te las». Astea sunt cuvintele pe care mi le-a spus”.

Robert Negoiţă mai spunea, întrebat dacă a înregistrat convorbirea telefonică în care a fost ameninţat: „Nu fac aşa ceva, nu sunt securist", el precizând, în acelaşi context, că ştie că instituţii abilitate ale statului înregistrează convorbiri telefonice.

Primarul a mai arătat că nu era în relaţii de prietenie sau de afaceri cu Sebastian Ghiţă.

Ponta: O să-i chem la emisiunea „Iartă-mă”

Referitor la aceste neînţelegeri între Negoiţă şi Ghiţă, premierul Victor Ponta a încercat, pe 3 iulie, să detensioneze situaţia şi a glumit: „O să-i chem la emisiunea «Iarta-mă»!”, iar atunci când i s-a atras atenţia că nu mai există această emisiune a replicat „Nu-i nimic, o facem noi!".

Premierul a lăsat ulterior gluma deoparte şi a încheiat subiectul prin apelul la solidaritatea de partid de care membrii PSD trebuie să dea dovadă în perspectiva alegerilor prezidenţiale.

„Dincolo de acest lucru, pot să vă spun că la întâlnirea de la Orăştie şi cei mai tineri, din generaţia mea, şi cei mai puţin tineri şi mai experimentaţi au înţeles că avem un obiectiv fudamental comun şi că nimic nu-i mai impiortant decât acel obiectiv. Ori, din punctul ăsta de vedere, o să vedeţi, cum de altfel aţi văzut de multe ori în ultimii ani, un PSD extrem de solidar şi de disciplinat şi asta e una din armele noastre principale", spunea Ponta.

Robert Negoiţă şi Sebastian Ghiţă sunt colegi de partid - PSD, unde primul este vicepreşedinte, iar al doilea, deputat de Prahova.

Tot în luna mai, Sebastian Ghiţă a fost reclamat şi la DNA, de fostul director general AMPOSDRU Carmen Roşu, care îl acuză că a şantajat-o pentru ca firmele acestuia să câştige anumite contracte finanţate din fonduri europene.

„A făcut presiuni şi când am fost la POSDRU, şi la POSCCE, şi la Ministerul Fondurilor Europene. Peste tot. Şantajul continuă. Sunt oameni care vor începe să vorbească. Eu doar am început", declara atunci Carmen Roşu.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Ponta, despre conflictul dintre Negoiţă şi Ghiţă: O să-i chem la emisiunea „Iartă-mă!“

Primarul Robert Negoiţă a declarat că va încerca să îşi rezolve problemele cu al său coleg de partid, deputatul PSD Sebastian Ghiţă, dar a evitat să spună concret dacă va renunţa la plângerea depusă împotriva acestuia, premierul Ponta adăugând că îi va duce pe amândoi la emisiunea TV "Iartă-mă!".

Ponta: „Le-am atras atenţia lui Negoiţă şi Ghiţă să nu mai apară discuţii. Imaginea PSD e afectată“

Premierul Victor Ponta a declarat joi că le-a atras atenţia în şedinţa PSD deputatului Sebastian Ghiţă şi primarului Sectorului 3, Robert Negoiţă, cu privire la conflictul izbuncnit între aceştia.

Sebastian Ghiţă, urmărit penal după ce l-ar fi ameninţat cu moartea pe primarul Robert Negoiţă

Procurorii Parchetului General au început urmărirea penală faţă de deputatul PSD Sebastian Ghiţă ca urmare a denunţului făcut de primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă (PSD). Acesta este acuzat că l-ar fi ameninţat cu moartea pe edilul din Capitală.

De ce se sfâşie între ei „lupii tineri“ ai PSD

Scandal surprinzător între „lupii tineri“ din PSD. Robert Negoiţă, primarul sectorului 3, l-a reclamat la Parchetul General pe deputatul Sebastian Ghiţă că l-ar fi ameninţat cu moartea. Mărul discordiei nu a fost dezvăluit de cei doi protagonişti, ambii numărându-se printre milionarii tineri din PSD.

Război în PSD. Primarul Robert Negoiţă îl acuză pe deputatul Sebastian Ghiţă că l-ar fi ameninţat cu moartea. Ghiţă: „A visat urât noaptea”

Primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiţă, s-a prezentat marţi la sediul Parchetului General pentru a depune o plângere împotriva colegului său de partid, deputatul PSD Sebastian Ghiţă, pe care îl acuză că l-ar fi ameninţat cu moartea. În urmă cu trei ani, Ghiţă depunea la rândul lui o plângere asemănătoare împotriva lui Sorin Ovidiu Vîntu, care a fost condamnat la un an de închisoare pentru şantaj.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite