Primarul Clujului, Emil Boc: „Cine dă jos un guvern trebuie să aibă și posibilitatea să pună unul nou”
0Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, susține că Ilie Bolojan trebuie să rămână în funcție până la formarea unei noi majorități parlamentare, subliniind că „cine dă jos un guvern trebuie să aibă și posibilitatea să pună unul nou”.

„Cea mai bună soluție în acest moment”
Edilul a admis că actuala guvernare nu este lipsită de probleme, însă consideră că reprezintă, în prezent, cea mai stabilă variantă pentru România.
„Nu spun că guvernarea de astăzi este perfectă, dar este astăzi cea mai bună soluție pentru ca țara să nu intre în alte derapaje și să aibă mai multe greutăți decât oricum există în momentul de față”, a declarat Emil Boc, marți, 21 aprilie, jurnaliștilor prezenți în Parlament.
Acesta a explicat și mecanismele constituționale care intră în vigoare în cazul în care partenerii de la PSD ies de la guvernare, făcând trimitere inclusiv la precedentul din 2009.
„Din punct de vedere constituțional, lucrurile sunt destul de simple. În condițiile în care partenerii de la PSD își mențin opțiunea de a ieși de la guvernare, timp de 45 de zile, premierul Ilie Bolojan are posibilitatea să desemneze dintre membrii guvernului alți miniștri pentru a ocupa portofoliile – am avut și o asemenea situație în 2009”, a explicat Boc.
După această perioadă, Guvernul trebuie să meargă în Parlament cu o nouă formulă, a mai spus primarul.
„După 45 de zile, te duci în fața Parlamentului cu schimbarea compoziției politice, propunând alți membri în locul miniștrilor PSD, fie din PNL, fie tehnocrați, și-și asumă politic premierul împreună cu Partidul Național Liberal și cu ceilalți parteneri de guvernare. Și aici este o chestiune constituțională: dacă schimbarea compoziției politice este aprobată de Parlament, mergem mai departe; dacă nu este aprobată de Parlament, acest guvern rămâne în continuare cu puteri depline”, a precizat edilul.
„Cine dă jos un guvern trebuie să pună altul”
Emil Boc a insistat asupra ideii că schimbarea unui Executiv presupune și existența unei alternative politice clare.
„În consecință, acest guvern va rămâne în vigoare până când o altă majoritate politică se va constitui în Parlament. Cu alte cuvinte spuse în termeni populari: cine dă jos un guvern trebuie să aibă și posibilitatea să pună unul nou. Aceeași majoritate politică, repet, care dă jos un guvern, trebuie să-l și pună”, a subliniat acesta.
După „Momentul adevărului”, urmează testul realității. Scenariile de avarie pentru guvernarea RomânieiBoc a atras atenția și asupra faptului că România nu are un mecanism similar celui din Germania privind „moțiunea constructivă de neîncredere”.
„Și mai includ o chestiune: în România nu există mecanismul german numit moțiune constructivă de neîncredere. Ce înseamnă aceasta? Că atunci când vrei să dai jos un guvern prin moțiune de cenzură, aprobi în același timp și numele noului cancelar. În România nu există asemenea mecanism – dai jos și după aceea vezi ce se întâmplă”, a explicat Boc.
Acesta a amintit că a susținut introducerea acestui mecanism la revizuirea Constituției din 2003.
„Am susținut introducerea și în sistemul constituțional românesc a moțiunii constructive de neîncredere, care ar fi însemnat: «Da, vrei să dai jos un premier, ai o majoritate negativă, dar trebuie să ai și o majoritate pozitivă să pui ceva în loc». Or, așa ceva nu există în România în momentul de față”, a adăugat el.
Întrebat despre posibile negocieri pentru susținerea unui guvern minoritar, Emil Boc a spus că nu are informații în acest sens și că prioritatea rămâne stabilitatea țării.
„N-am participat la nicio discuție ieri, sunt astăzi, nu știu de așa ceva să existe. În acest moment ne preocupă guvernarea acestei țări și țara să nu fie lăsată în derivă. În consecință, avem mecanismele constituționale prin care să continuăm guvernarea responsabilă”, a declarat acesta.
El a adăugat că partidul din care face parte a demonstrat în trecut că poate gestiona situații dificile.
„Este un partid care și-a asumat în cele mai grele momente destinele țării, luând măsuri complicate, nu totdeauna cele mai bune, dar oricum necesare, și cred că în perioada următoare poate să continue și să îmbunătățească lucrurile care, repet, pot fi îmbunătățite”, a conchis Emil Boc.
PSD părăsește guvernarea cu un vot covârșitor al delegaților
PSD a decis luni seară, 20 aprilie, ieșirea de la guvernare, după ce 97,7% dintre delegații partidului au votat pentru retragerea miniștrilor din Guvernul condus de Ilie Bolojan. Doar 2,3% s-au pronunțat împotrivă, în cadrul consultării interne la care au participat 4.949 de social-democrați.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că partidul nu va susține formarea unei majorități parlamentare alături de formațiuni considerate anti-europene sau extremiste.
„Ne dorim să facem parte dintr-o coaliție pro-europeană. Dacă asta nu se va putea, atunci trecem în opoziție”, a declarat Grindeanu.
Acesta a precizat că rezultatul votului intern este unul clar și nu lasă loc de interpretări.
„Nu vom continua cu Bolojan, acesta a fost votul pe care eu și colegii mei l-am dat în acest referendum intern. Când procentul e peste 97%, nu cred că mai e loc de interpretări”, a adăugat liderul social-democrat.
Totodată, Grindeanu a mai anunțat că la consultările de la Palatul Cotroceni va merge cu mandatul primit din partea partidului, subliniind că următorul pas este retragerea miniștrilor PSD din Executiv.























































