Prima zi de circulaţie, primele probleme pentru trenurile Gara de Nord-Aeroport Otopeni. Anunţul făcut de CFR
0CFR SA a informat, duminică dimineaţa, că din cauza unor probleme tehnice neprevăzute sunt înregistrate mici întârzieri în circulaţia trenurilor pe ruta directă Gara de Nord-Aeroportul Internaţional Henri Coandă. Prima cursă a fost azi-noapte.
Trenul care urma să plece din Gara de Nord la ora 8:35 are o întârziere de 30 de minute, adică mai mult decât călătoria în sine până la Aeroportul Otopeni. Explicaţia dată de reprezentanţii CFR Călători ar fi o problemă de semnalizare la staţia Mogoşoaia, potrivit Digi.24
CFR SA a emis de altfel şi un comunicat în care confirmă că există probleme tehnice, care vor afecta circulaţia trenurilor:
”CFR SA informează că din cauza unor probleme tehnice neprevăzute se înregistrează mici întârzieri în circulaţia trenurilor pe ruta ruta directă Gara de Nord - Aeroport. Dat fiind faptul că este prima secţie de cale ferată, pe care se aplică sistemul de operare de tip cadenţat, pe o linie nouă şi cu o instalaţie nouă, au apărut aceste probleme tehnice, însă ele au fost deja identificate şi vor fi rezolvate în scurt timp, astfel încât circulaţia trenurilor spre şi dinspre Aeroport să se desfăşoare in condiţii normale de trafic. CFR SA cere scuze călătorilor şi îi asigură că aceste probleme de ordin tehnic vor fi remediate operativ, iar trenurile pe relaţia Gara de Nord - Aeroport vor circula în condiţii normale ” potrivit comunicatului remis de Compania Naţională CFR SA, transmite Gsp.ro
72 de trenuri de la trei operatori de transport ar trebui să circule începând din 12 decembrie, între Gara de Nord Bucureşti şi Aeroportul Otopeni.