Preşedintele nu îl vrea general. Klaus Iohannis amână avansarea în grad a colonelului Cătălin Paraschiv
0Preşedintele Klaus Iohannis amână avansarea în grad a colonelului Cătălin Paraschiv, (fantoma albă) cel care a coordonat trupele speciale ale Jandarmeriei în intervenţia împotriva protestatarilor la mitingul din 10 august.
Înaintarea în grad ar putea fi luată în discuţie abia după ce organele judiciare vor stabili cu exactitate legalitatea acţiunilor Jandarmeriei din seara protestului diasporei.
Reamintim că MAI a transmis către Klaus Iohannis propunerea de acordare gradului de general lui Cătălin Paraschiv, demersul fiind motivat de faptul că ofiţerul a dat dovadă de profesionalism şi responsabilitate în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
„În data de 15 octombrie a.c., ministrul Afacerilor Interne a transmis Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, propunerea de acordare a gradului de general de brigadă - cu o stea colonelului Paraschiv Dumitru Cătălin-Răzvan. Ministrul Afacerilor Interne îşi fundamentează propunerea pe faptul că ofiţerul a dat dovadă de un înalt profesionalism, responsabilitate şi devotament în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Totodată, ministrul Afacerilor Interne a transmis că au fost efectuate verificările necesare, de securitate şi de legalitate, şi îşi asumă responsabilitatea privind integritatea morală şi profesională a ofiţerului propus”, se arată într-un răspuns transmis de Adminitraţia Prezidenţială, pentru Mediafax.
Ministerul de Interne a transmis Administraţiei Prezidenţiale propunerea de a-i acorda gradul de general de brigadă cu o stea colonelului Cătălin Paraschiv, şeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei, au precizat reprezentanţii MAI.
„Pe data de 10.05.2018, CSAT a aprobat participarea ofiţerului la examenul pentru trecerea în corpul generalilor, iar la data de 11.10.2018 acesta a susţinut şi promovat examenul pentru acordarea gradului de general de brigadă cu o stea în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Ca urmare a promovării acestui examen, a fost înaintată către Administraţia Prezidenţială propunerea de a acorda ofiţerului gradul militar de general de brigadă cu o stea”, au precizat reprezentanţii MAI.