Presa internaţională scrie că Ion Iliescu urmează să fie judecat pentru „crime împotriva umanităţii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Iliescu / FOTO Adevărul
Ion Iliescu / FOTO Adevărul

Fostul preşedinte român Ion Iliescu urmează să fie judecat de ”crime împotriva umanităţii” în legătură cu rolul pe care l-a jucat în evenimentele sângeroase care au urmat revoltei anticomunste şi căderii lui Nicolae Ceuşescu, scriu principalele agenţii internaţionale de presă.

”Este vorba despre o mişcare deosebit de importantă pentru justiţia din România, care îşi îndeplineşte o datorie de onoare faţă de Istorie”, a declarat luni procurorul general August Lazăr, care a prezentat actul acuzării la Bucureşti, citat de AFP.

Aceste urmăriri privesc tirurile soldate cu sute de morţi în zilele care au urmat fugii dictatorului, la 22 decembrie 1989, pe fondul unor manifestaţii anticomuniste masive.

Ion Iliescu, un fost demnitar comunist, în prezent în vârstă de 89 de ani, este acuzat că se află în spatele unei ”vaste operaţiuni de diversiune şi dezinformare”, care a creat o ”psihoză generalizată marcată de tiruri haotice şi fratricide”, potrivit Parchetului General.

Această operaţiune urma să permită Frontului Salvării Naţionale (FSN), pe care-l conducea, ”să acceadă la putere şi să obţină o legitimitate în ochii poporului”.

În total, 862 de persoane au fost ucise, iar alte peste 2.150 au fost rănite în aceste circumstanţe tulburi, victime, potrivit unei versiuni oficiale de la acea vreme, ale unor misterioşi ”terorişti” loiali fostului dictator.

Reprimarea revoltei anticomuniste ordonate de către Ceauşescu s-a soldat, la rândul ei, cu aproximativ 200 de morţi.

Alte două persoane sunt inculpate de ”crime împotriva umanităţii” în acest dosar, şi anume un fost vicepremier, Gelu Voican-Voiculescu, şi fostul şef al aviaţiei militare Iosif Rus.

În schimb, dosarul cu privire la fostul premier Petre Roman a fost clasat ”din lipse de probe”.

Ion Iliescu a condus România de la sfârşitul lui 1989 până în 1986, iar apoi din 2000 în 2004.

Anul trecut, în cursul inculpării sale, el a denunţat ”o farsă” şi a dat asigurări că şi-a ”făcut datoria”.

Anunţarea acestui viitor proces are loc după numeroase răstrunări de situaţie, procedura fiind clasată fără urmări în 2015, după care a fost redeschisă în 2016 prin hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie (ÎCC).

După căderea lui Ceauşescu, Iliescu a beneficiat de o mare popularitate, însă sute de persoane au murit în timpul revoltei, iar adversarii lui Iliescu îl acuză că a confiscat revoluţia poporului, relatează REUTERS.

”Încheierea anchetei procurorilor noştri noştri militari este unul dintre cele mai importante obiective ale proiectului pe care mi l-am asumat în mod public acum trei ani: o vedere clară a dosarelor istorice ale României”, a declarat Lazăr pentru presă, citat de Reuters.

Data procesului lui iliescu nu a fost anunţată încă.

Parchetul l-a acuzat în decembrie pe Iliescu de faptul că a prezidat la formarea, în decembrie 1989, a unei organizaţii al cărei obiectiv era să cucerească puterea şi o legitimitate politică.

Potrivit procurorilor, această organizaţie s-a angajat, prin declaraţii şi folosind televiziunea, în ”activităţi de mare anvergură şi complexe menite să facă diversiune şi să propage dezinformarea” după fuga lui Ceauşescu de la Bucureşti, la 22 decembrie 1989.

Procesul şi execuţia lui Nicolae Ceauşescu şi a soţiei sale, Elena Ceauşescu, în ziua de Crăciun, în 1989, au făcut parte din această operaţiune, potrivit procurorilor

Iliescu a fost conformat drept preşedinte interimar de un Parlament de tranziţie în februarie 1990, iar în calitate de candidat al FSN el a obţinut 85% din voturile exprimate în alegerile prezidenţiale din mai 1990.

Adversarii săi, atât din România, cât şi din străinătate, îl acuză pe Iliescu şi pe alţi conducători politici că au căutat să împiedice reformele şi că au vrut să protejeze moştenirea politică a sistemului comunist.

Iliescu este cea mai importantă figură care urmează să fie judecată, alături de Voican-Voiculescu şi Rus, relatează THE ASSOCIATED PRESS.

Acuzaţiile vizează o perioadă de cinci zile în care Iliescu a acaparat puterea după fuga cuplului Ceauşescu, notează AP.

Preşedintele român Klaus Iohannis a salutat anunţul, apreciind că ”încheierea investigaţiilor judiciare cu privire la evenimentele de la Revoluţie, la 30 de ani de la căderea comunismului, este un act necesar şi ne onorează eroii”.

”Crimele Revoluţiei nu pot rămâne nepedepsite”, a mai declarat Iohannis, citat de AP.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite