Piedone scapă de controlul judiciar şi de plata cauţiunii de 1,5 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Popescu Piedone
Cristian Popescu Piedone

Tribunalul Bucureşti a admis contestaţia depusă de fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone la decizia DNA de a-l plasa sub control judiciar pe cauţiune, suma stabilită fiind de 1,5 milioane de lei, în dosarul privind tragedia de la clubul Colectiv. Astfel, Tribunalul a anulat controlul judiciar şi plata cauţiunii.

La mijlocul lunii decembrie, DNA a decis că fostul edil trebuie să plătească o cauţiune de 1,5 milioane lei, iar pe 29 decembrie 2015 acesta a depus drept garanţie un imobil şi vehicule de epocă.

Iniţial, Cristian Popescu-Piedone a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiei de funcţionare pentru clubul Colectiv. Ulterior, procurorii l-au anunţat că au extins urmărirea penală şi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale în cazul său pentru fals intelectual şi abuz în serviciu.

Potrivit DNA, în perioada 12 noiembrie 2014 — 30 ianuarie 2015, Piedone şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind apărarea împotriva incendiilor, prin aceea că a emis un acord şi o autorizaţie de funcţionare necesare desfăşurării activităţii de către o societate comercială (alta decât SC Colectiv Club SRL).

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite