Peste 7.000 de persoane protestează paşnic la Chişinău
Circa 7.000 sau 8.000 de persoane participă la mitingul convocat de opoziţie la Chişinău, iar protestul decurge paşnic până la această oră, relatează martori oculari, informează site-ul unimedia.md.
Pe scenă au urcat cei trei lideri ale partidelor de opoziţie, Mihai Ghimpu (preşedinte PL), Vad Filat (preşedinte PLDM) şi Serafim Urechean (preşedinte AMN), care au fost întâmpinaţi cu aplauze de către protestatari.
"La guvernare este un partid, condus de un dictator şi care şi-a bătut joc de copiii noştri. Partidul Comuniştilor vrea să ne ţină în mizerie şi sărăcie. În aceste zile, noi verificăm listele cu alegători, unde deja am depistat o serie de încălcări", a declarat Corina Fusu, vicepreşedinte PL, într-un discurs susţin la miting.
"Constat că şi observatorii străini au închis ochii la mai multe fărădelegi ale comuniştilor în campania electorală. Urmează să prezentăm probe ale fraudării alegerilor, ca să convingem şi comunitatea internaţională", a mai spus ea.
"Comuniştii au ars clădirile Parlamentului şi Preşedinţiei, aşa cum Hitler a dat foc Bundestagului punând totul pe spatele opoziţiei. Tinerii provocatori au fost ghidaţi de către serviciile secrete de la Chişinău. Vrem acces în secţiile de poliţie şi penitenciare pentru a vedea ce se întâmplă cu adevărat acolo", a spus şi Alexandru Tănase, prim-vicepreşedinte PLDM.
Liderii opoziţiei au spus că vor investiga fiecare arestare în parte şi va reclama la CEDO abuzurile.
Cinci autospeciale ale pompierilor şi circa 300-400 de poliţişti aflaţi în autobuze cu numere de înmatriculare din toată ţara se află în spatele clădirii Guvernului de la Chişinău, în apropierea Pieţei Marii Adunări Naţionale, unde are loc mitingul convocat de partidele de opoziţie.




















































