Percheziții DNA la instituții publice din București și Ilfov. Este vizată și Primăria Sectorului 5 | SURSE
0Autoritățile au descins, vineri dimineață, la primăria sectorului 5, unde au făcut mai multe percheziții într-un dosar de corupție din domeniul imobiliar, au transmis mai multe surse.

UPDATE 12.00
"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2024–2026, a unor infracțiuni de corupție", a transmis Direcția Națională Anticorupție printr-un comunicat.
Faptele investigate ar fi fost săvârșite de funcționari publici și vizează posibile demersuri nelegale pentru urgentarea recepției unui imobil și pentru atestarea edificării unui ansamblu rezidențial, prin proceduri și documente administrative.
Astfel, în cursul zilei de 6 februarie 2026, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 9 locații situate pe raza municipiului București și a județului Ilfov, dintre care patru sunt sediile unor instituții publice, iar restul sunt domiciliile unor persoane fizice.
Știre inițială
Autoritățile au descins, vineri dimineață, la primăria sectorului 5, unde au făcut mai multe percheziții într-un dosar de corupție din domeniul imobiliar, au transmis mai multe surse.
Potrivit surselor, sunt vizate acte de corupție din domeniul imobiliar.
Printre suspecți se numără administratorul public, șefi poliție locală și arhitectul șef.
Aceștia sunt suspectați de trafic de influență, luare de mită, dare de mită, fals intelectual.
Cine ar fi persoanele vizate
Administratorul public al Sectorului 5 este Iulian Constantin Cârlogea, iar arhitectul șef este Robert Bașca.
Cârlogea este nepotul lui Cristian Popescu Piedone din partea soției – fiul surorii acesteia, potrivit Snoop.ro. În 2020, imediat ce a ajuns la conducerea Primăriei Sectorului 5, Piedone l-a pus city manager.
Potrivit sursei citate, Cârlogea a făcut nuntă la un local de lux pe care Piedone, pe atunci șef ANPC, îl lăudase cu o lună înainte, la control.
Complexul de cinci stele, Lebăda Luxury Resort & Spa, din Delta Dunării era deținut de dezvoltatori imobiliari din Sectorul 5.
De asemenea, Ana-Veronica Șerban, soția lui Cârlogea, angajată și ea a primăriei, avea un apartament într-un residence deținut de patronii resortului Lebăda, dezvoltatori imobiliari din Sectorul 5.
Primăria lui Piedone le-a eliberat dezvoltatorilor certificate de urbanism în 2023.
Conform unei investigații Libertatea din 2021, Cârlogea mai are doi frați care au lucrat sau lucrează la Primăria Sector 5, George-Cristian (fost consilier local) și Viorel Cârlogea, care a fost adjunct în Poliția Locală S5. La ora actuală, Viorel Cârlogea figurează pe site-ul institutție ca director executiv la Direcția de control din cadrul Primăriei Sectorului 5.























































