Patru militari români au fost răniţi duminică în timpul unei misiuni în Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patru militari români au fost răniţi în Afganistan
Patru militari români au fost răniţi în Afganistan

Patru militari din Batalionul Protecţia Forţei „Rechinii Albi” au fost răniţi duminică în urma detonării unui dispozitiv exploziv improvizat, în timp ce executau o misiune de patrulare în provincia Kandahar, Afganistan.

Potrivit unui comunicat de presă emis de Ministerul Apărării Naţionale, incidentul a avut loc la ora 10.35.

Zona a fost imediat securizată, iar militarii au fost transportaţi la spitalul militar din Baza Aeriana Kandahar.

„Sublocotenentul Florin Oprea, plutonierul Eduard-Vlad Romilă, caporalul Marcel Neagu şi soldatul Costică-Victor Tarnovschi sunt supravegheaţi de medicii spitalului bazei, fiind în stare stabilă. Conducerea Batalionului a asigurat condiţiile pentru ca militarii să intre în legătură, prin telefon, cu familiile lor”, se arată în documentul citat.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite