Patronul restaurantului Chez Marie, închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri
0
Florin-Dominic Popa, patronul restaurantului Chez Marie a fost condamnat la patru anid e închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri de mare risc în formă continuată.
Tribunalul Bucureşti a decis, la 14 decembrie 2011, să-i acorde un termen de încercare de nouă ani şi să se supună mai multor măsuri de supraveghere. Instanţa a mai decis punerea de îndată în libertate a lui Florin-Dominic Popa. Decizia poate fi contestată cu recurs de DIICOT.
Dominic Popa a fost arestat preventiv la 29 septembrie 2011. Procurorii DIICOT au descoperit că, în cursul lunii mai 2011, în mod repetat, în incinta unor cluburi de fiţe şi a Restaurantului "Chez Marie", omul de afaceri ar fi deţinut şi ar fi comercializat diferite cantităţi de cocaină la preţul de 100 euro/gram.
Florin-Dominic Popa (35 de ani) este trimis în judecată şi într-un dosar de trafic de cocaină. Ancheta a fost demarată pe baza mai multor informări făcute de ofiţerii Centrului de supraveghere şi controlul trecerii frontierei - Aeroportul „Henri Coandă" şi privea traficul transfrontalier de persoane. Era vorba de explotarea unor tinere care erau păcălite că li se vor găsi locuri de muncă bine plătite, în industria modei, în ţări ale Uniunii Europene.
Operaţiunea de identificare a celor care au profitat de naivitatea fetelor a primit numele de cod „Kubul."
Şantaj cu pipiţe în local de fiţe. Vezi cum se negocia şi preţul cocainei