Patronul clubului Expirat, Andrei Șoșa, a fost eliberat din arestul preventiv. A fost plasat sub control judiciar
0Curtea de Apel București a admis miercuri, 25 iunie 2025, contestația formulată de avocatul lui Andrei Șoșa și a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu controlul judiciar în cazul în cazul patronului clubului Expirat din Capitală. El a fost reținut pe 17 iunie de procurorii DIICOT și acuzat de trafic internațional de droguri.

„A fost admisă contestația. Curtea de Apel, rejudecând propunerea de arestare, a respins‑o și a dispus luarea măsurii controlului judiciar. Andrei a fost pus în libertate de îndată”, a declarat pentru Buletin de București, avocatul Vlad Hossu.
Într-o scrisoare postată pe rețelele de socializare, Andrei Șoșa, patronul clubului Expirat din București, mărturisește că somniferul găsit de autorități în locuința sa a fost prescris de un medic, deoarece suferă de insomnii.
„Sunt bolnav, nu infractor. Nu dați cu piatra”.
„Miraculos, pentru prima dată după mult timp, puteam să dorm. După ce am terminat tratamentul prescris, am revenit la insomnii, dar nu m-am mai dus la medic. O greșeală care mă costă”, susține el.
„Sunt arestat preventiv pentru că mi-am cumpărat somnifere de pe un site din Anglia. De aproximativ 5 ani sunt dependent de aceste somnifere. Sunt bolnav. Acuzațiile le cunoașteți. Povestea mea nu. Așa că, asta este povestea mea: stilul de viață al unui cârciumar este dificil. Foarte mult stres, muncă de noapte, practic ești pe alt fus orar decât lumea normală. Din astfel de sol fertil, era imposibil să nu răsară insomnia. E o boală”, a spus Andrei Șoșa
Așa cum „Adevărul” a relatat, cunoscutul om de afaceri, Andrei Șoșa, patronul clubului „Expirat”, a fost reținut pe 17 iunie de procurorii DIICOT – Structura Centrală. Acesta este cercetat pentru trafic internațional de droguri de risc și trafic intern de droguri de risc, după ce ar fi introdus în țară sute de pastile cu substanțe psihoactive.
Potrivit anchetatorilor, în luna mai 2025, Șoșa, în vârstă de 46 de ani, „a procurat din Marea Britanie 300 de comprimate ce conțin ca substanță activă Zolpidem (drog de risc), destinate comercializării, pe care le-a introdus în țară, prin intermediul unei societăți de servicii poștale şi curierat”, au transmis procurorii DIICOT.
În data de 16 iunie 2025, în autoturismul acestuia au fost găsite alte 10 comprimate cu aceeași substanță. Perchezițiile desfășurate ulterior la domiciliul său din județul Ilfov au scos la iveală o cantitate semnificativă de droguri, dar și alte bunuri de valoa
Anhetatorii au ridicat din locuința sa 283 de comprimate cu Zolpidem, 52 de pastile cu Clonazepam (alt drog de risc), o cantitate de canabis, precum și alte substanțe aflate în curs de expertizare. În plus, în casă au fost găsite „o colecție numismatică, mai multe mini lingouri de aur, 2 bitcoin, sume de bani în lei, euro, franci elvețieni, dolari SUA și lire sterline, precum și alte mijloace de probă”, se arată în comunicatul DIICOT.