Opt curse Lufthansa de la Bucureşti spre Munchen şi Frankfurt, anulate din cauza grevei piloţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opt curse aeriene Lufthansa de la Bucureşti spre Munchen şi Frankfurt, precum şi cele retur au fost anulate, miercuri, din cauza grevei piloţilor, compania anunţând că acţiunea de protest va afecta 80.000 de pasageri pe toate rutele unde zborurile vor fi anulate.

Astfel, au fost anulate două curse Bucureşti - Munchen şi retur, precum şi un zbor spre Munchen, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai Aeroportului "Henri Coandă" Otopeni.

De asemenea, a mai fost anulată o cursă Bucureşti - Frankfurt şi retur, precum şi o altă cursă spre Frankfurt.

Operatorul aerian german Lufthansa a anulat 750 de curse programate pentru miercuri, aproximativ jumătate din total, din cauza unei greve anunţate de piloţi, disputa legată de beneficiile pentru pensionarea anticipată şi planurile de suplimentare a curselor low-cost urmând să afecteze 80.000 de pasageri.

Lufthansa încearcă să restrângă costurile şi să renegocieze contractele costisitoare de muncă, pentru a face faţă concurenţei intense din partea operatorilor low-cost şi a unor companii rivale precum Emirates şi Turkish Airlines, dar planurile conducerii întâmpină opozţia piloţilor, care anul trecut au declanşat 10 greve, relatează Reuters.

Sindicatul piloţilor, Vereinigung Cockpit (VC), a anunţat greva luni seara, aceasta urmând să fie a doua acţiune de protest din 2015. Protestul va afecta cursele pe distanţe scurte şi medii.

Potrivit sindicatului, conducerea companiei continuă să ofere condiţii de muncă mai puţin atractive pentru piloţii tineri decât până acum.

Lufthansa ar fi trebuit să efectueze miercuri, sub brand propriu, circa 1.400 de curse, iar greva va afecta 80.000 de pasageri, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.

Conducerea Lufthansa, care consideră că dezvoltarea principalelor sale branduri depinde de reducerea costurilor, a convocat ca reacţie o rundă separată de discuţii referitoare la salarii cu reprezentanţii sindicatului VC.

Directorul general Carsten Spohr a promis că va rămâne ferm pe poziţie în conflictul cu piloţii.

În schimb, conducerea operatorului Air France-KLM a modificat planurile de extindere a operaţiunilor low-cost, după o grevă de anul trecut a piloţilor.

Grevele declanşate de piloţii şi personalul de securitate de la Lufthansa au costat compania 232 de milioane de euro, în 2014. Săptămâna trecută, Lufthansa a anticipat că anul acesta va înregistra o creştere a profitului, dar a avertizat că estimarea nu include costul unor posibile greve.

Piloţii au solicitat recurgerea la o procedură de mediere pentru rezolvarea diferendelor, inclusiv în problema reducerii costurilor pentru cursele pe distanţe lungi către destinaţii turistice şi a salariilor.

Oficialii Lufthansa sunt dispuşi la mediere în privinţa beneficiilor pentru pensionarea anticipată, care permite în prezent piloţilor să se pensioneze la 55 de ani şi să primească o parte din salariu până la împlinirea vârstei de 65 de ani.

Conducerea companiei s-a oferit să menţină pragul de 55 de ani pentru cei care s-au angajat înainte de 2014, dar să crească vârsta medie de pensionare la 61 de ani. În prezent, vârsta medie de pensionare pentru piloţi este de 59,5 ani.

Cursele efectuate de alte companii ale Lufthansa, respectiv Germanwings, Eurowings, Air Dolomiti, Swiss International Air Lines şi Austrian Airlines nu vor fi afectate de greva piloţilor, ca şi cursele pe distanţe lungi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite