Olguţa Vasilescu: La ANPDCA au fost depuse două sesizări pe numele lui Nicuşor Dan după ce s-a dus la proteste cu copilul
0
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, miercuri, la Craiova, că Autoritatea Naţională de Protecţie a Copilului nu poate să ia măsuri împotriva părinţilor care s-au dus cu copiii la proteste, ci Poliţia este cea care identifică persoanele şi le amendează.
Olguţa Vasilescu a spus că sesizările au fost făcute de persoane fizice, ziarişti, dar şi reprezentanţi ai unor organizaţii nonguvernamentale, printre cei reclamaţi fiind şi liderul USR, Nicuşor Dan.
„Nu a fost niciun fel de poliţie din partea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale. În subordinea noastră există Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului. Abia în această săptămână, când presa a solicitat pe 544/2001 să se precizeze numărul, atunci am trimis şi noi o adresă către autoritate. Nu am cerut Autorităţii să ia măsuri, nici nu poate să ia, doar centralizează aceste sesizări, Poliţia este cea care identifică persoanele şi amendează”, a precizat ministrul Muncii, citat de News.ro.
Olguţa Vasilescu a mai spus că doar două din sesizările primite se referă la o persoană anume, fiind vorba despre Nicuşor Dan, preşedintele USR.
„M-am interesat şi de cine sunt făcute aceste sesizări, parte de presă, parte de ONG-uri, parte de persoane fizice, niciuna dintre aceste persoane nu este din PSD. Din câte ştiu, nu au fost sesizări pe persoană, doar două cu referire la Nicuşor Dan care a venit cu copilul la miting, pe restul nu ştiu cum ar putea Poliţia să le rezolve”, a mai spus Vasilescu.