Oficialii ruşi, indignaţi de gestul primarului Radu Mazăre | adevarul.ro

Oficialii ruşi, indignaţi de gestul primarului Radu Mazăre

Publicat:
Ultima actualizare:
0
Oficialii ruşi, indignaţi de gestul primarului Radu Mazăre
Oficialii ruşi, indignaţi de gestul primarului Radu Mazăre

Rusia şi-a exprimat indignarea faţă de acţiunile provocatoare ale primarului Constanţei, Radu Mazăre, care a apărut împreună cu fiul său îmbrăcat în uniformă nazistă în cadrul unui spectacol local, la o prezentare de modă, scrie agenţia de presă rusă Itar-Tass.

Citiţi şi:
VIDEO Mazăre, în atenţia presei internaţionale după apariţia în uniforma nazistă
Mazăre spune că s-a îmbrăcat în uniformă de nazist inspirat de filmul "Operaţiunea Walkirie"

Astfel de acţiuni provocatoare ale unui oficial de rang înalt provoacă indignare, a afirmat un oficial din cadrul Ministerului de Externe de la Moscova.

Ministerul rus pentru Afaceri Externe este de părere că "acest act de blasfemie care dezonorează memoria milioanelor de victime ale naziştilor nu trebuie să scape fără reacţii serioase la nivel internaţional".

'O astfel de faptă provocatoare din partea unei personalităţi oficiale suscită revoltă. Considerăm că acest act de sacrilegiu care profanează memoria milioanelor de victime ale nazismului nu trebuie să rămână fără reacţie la nivel internaţional', se menţionează în comunicatul MAE al Rusiei, în care se face apel la comunitatea internaţională să condamne fapta lui Radu Mazăre.
 
Gestul primarului a declanşat revolta mai multor organizaţii internaţionale, între care Centrul Simon Wiesenthal, orientat pe combaterea neonazismului şi antisemitismului. Acesta i-a cerut primarului Constanţei să-şi prezinte scuze şi să-şi dea demisia, relatează RIA Novosti.

În anii celui de-Al Doilea Război Mondial, România a luptat de partea Germaniei naziste. Trupele române, împreună cu forţele germane, au participat la luptele de pe Frontul de Est. În anul 1944, acţiunile de război s-a mutat în România, după care aici a avut loc o lovitură de stat. Mareşalul Ion Antonescu şi susţinătorii săi au fost arestaţi, iar la putere a venit tânărul rege Mihai I. Din acel moment, România a întors armele şi a aderat la coaliţia antihitleristă, notează RIA Novosti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite