Obama a început totul, Trump a continuat. Analiza care dărâmă miturile despre politica externă americană
0Expertă în relații internaționale, specializată pe analiza informațiilor și sociololgie politică în SUA și în zona Orientului Mijlociu, Ioana Constantin-Bercean analizează politica externă promovată de cei mai vizibili președinți americani din ultimele două decenii, Barack Obama și Donald Trump. Deși Obama a fost admirat și iubit în Europa, iar Trump e detestat, în realitate politicile promovate de cei doi lideri americani au fost identice.
Ioana Constantin-Bercean explică, într-o postare pe Facebook cum cei doi președinți au acționat aproape la fel, în momente asemănătoare, pe dosare asemănătoare - China, Orientul Mijlociu, Ucraina, UE și NATO, însă Obama a continuat să fie apreciat la Bruxelles, în timp ce Trump e văzut în Europa ca „omul negru”.
China, același coșmar pentru Obama și Trump
„Trump vs. Obama. Sau invers, dacă doriți. Asta pe plan intern. Întrucât pe plan extern paradigma e mai degrabă Trump=Obama. Desigur, pe tonuri, cu discursuri și personaje diferite, însă realitatea rămâne și ne cam izbește în față. L-am apreciat pe fostul președinte Barack Obama din cel puțin două motive: Orientul Mijlociu și abordarea față de (ne)proliferarea nucleară. De altfel, sunt aproape convinsă că Premiul Nobel i-a fost acordat pentru cele două discursuri din aprilie și iunie 2009, din Piața Hradcany din Praga și cel de la Universitatea din Cairo. Că nu i-a prea ieșit niciuna până la capăt, asta e altă discuție. Pe care o vom dezbate pe larg, în următorul meu volum, «Obama's Foreign Policy. A Closure»”, și-a început Ioana Constantin-Bercean postarea de pe Facebook.
De altfel, lucru pe care mulți îl uită, Barack Obama a fost liderul american care a decis așa-numitul pivot spre Indo Pacific, strategie pusă în practică și accelerată de Donald Trump. Comparația dintre Obama și Trump arată că cei doi președinți au avut exact aceeași viziune și au considerat China ca fiind principalul pericol pentru SUA. Motiv pentru care, logic, americanii se concentrează să facă față acestei provocări în Asia și au trecut Europa între paranteze.
„1. China - marea provocare tehnologică, economică și mai ales strategică. Administrația Obama a introdus sintagma «Pivot to Asia» (articolul din 2011 al dnei Hillary Clinton din Foreign Affairs). Administrațiile Trump au mers exact pe aceeași linie, considerând Beijingul principalul adversar strategic în noua ordine/reașezare mondială”, mai scrie Ioana Constantin-Bercean.
Politici comune și în Orientul Mijlociu
Cei doi lideri de la Casa Albă, Barack Obama și Donald Trump, au politici asemănătoare și pe Orientul Mijlociu. Ioana Constantin-Bercean detaliază aici.
„2. Orientul Mijlociu. Obama și-a dorit un plan de pace, pe care l-a inițiat într-un mod complet diferit față de toți predecesorii săi. Până în 2009, toate strategiile americane privind regiunea începeau din Tel Aviv și erau convergente (cel puțin la nivel de discurs) cu ale Israelului. Barack Obama a început din Cairo, din inima (sau una dintre ele) lumii arabe/musulmane, menționând în discursul său inclusiv nevoia de reconciliere cu Iranul («The question now is not what Iran is against, but rather what future it wants to build. I recognize it will be hard to overcome decades of mistrust, but we will proceed with courage, rectitude, and resolve.»), oprirea colonizării din Cisiordania, revizuirea politicii externe israeliene («a world where Israelis and Palestinians are each secure in a state of their own») sau Universitatea Al-Azhar, una dintre cele mai prestigioase instituții pentru învățământul islamic. Obama a finalizat un proces diplomatic care dura de 12 ani, securizând în 2015 un acord nuclear cu Iranul”, explică Ioana Constantin-Bercean.
Și Donald Trump a urmat aceleași linii politice în Orientul Mijlociu ca și Barack Obama, cu mici excepții. Cu o singură diferență: în timpul primului său mandat, Trump a comis o eroare pe care a îndreptat-o cu greu.
„Doar trei ani mai târziu, în mai 2018, prima administrație Trump a retras SUA din JCPOA. O greșeală tactică pe care nu a reușit să o revizuiască/repare până la finalul primului mandat. Iar efectele perverse ale acelei erori tactice nu au întârziat să apară. Politica din Orientul Mijlociu din primul mandat al lui Trump a început conform cutumei, din Israel. Acordurile Abraham însă, nu doar că au deschis ușa unei alienări palestininiene majore, dar fără binecuvântarea Arabiei Saudite, au fost un instrument inutil. Iar Iranul, «eliberat» de presiunea prevederilor din JCPOA, nu doar că s-a apropiat de Rusia și China, ci și-a extins și întărit influența și rețeaua de proxy regională. În 2025, Trump revine, înțelege mai bine dinamica și recuperează politica externă americană, ale cărei interese nu mai par să coincidă cu cele ale Israelului, decât marginal. Noua administrație americană intră în negocieri serioase cu Iranul, mâine urmează, la Roma, cea de-a cincea întâlnire și pune Riadul pe harta geopolitică globală. O punte între est și vest. Problema palestinienilor - rezoluția, de fapt - le este la îndemână tuturor politicienilor dar, până unul care conteaza - un președinte american în speța noastră - nu va trece dincolo de ce spunea Jimmy Carter în 1979, nu se va soluționa”, mai scrie Ioana Constantin-Bercean.
Niciunul nu a supărat prea tare Rusia
Nu în ultimul rând, cei doi lideri au privit asemănător și politica față de Rusia. Asta pentru că atât Barack Obama cât și Donald Trump au vrut să evite un război cu Rusia. În schimb, dacă Barack Obama a refuzat să le trimită arme ucrainenilor, în 2014, Donald Trump a susținut puternic armata ucraineană în timpul primului său mandat.
„3. Rusia. Obama a trecut de la «reset» la o tentativă de izolare, dar niciuna dintre strategiile vis-a-vis de Moscova nu au avut rezultate excepționale. Rămâne însă agrearea ultimului tratat privind controlul nuclear reciproc, NewSTART, semnat la 8 aprilie 2010, la Praga, de SUA și Federația Rusă. Trump - dincolo de inepțiile vehiculate - a încercat business, poze, plan de pace etc. Ce va ieși, este încă de discutat și în progres. Cert este că războiul din Ucraina este undeva în afara podiumului pentru președintele american. Iar în lumina celor mai recente dezvăluiri privind procesul decizional din timpul administrației Biden, Donald Trump își va justifica retragerea motivând că nu este războiul său. Asta nu e o veste prea bună pentru Europa, întrucât fără logistica, banii și echipamentele militare americane, războiul se va prelungi inutil, fără ca o rezoluție/pace justă să fie realizabilă. Desigur, există varianta unei soluții șoc/surpriză, iar dacă SUA au vreun as în mânecă, acesta va fi pus pe masă înainte de finalul anului. Trump nu vrea război cu Rusia, la fel cum nici Obama nu a vrut, ca dovadă că după anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea ajutorul acordat Ucrainei a fost foarte limitat, iar izolarea diplomatică și sancțiunile impuse Rusiei după 2014 au fost mai degrabă simbolice”, subliniază experta.
În privința relațiilor SUA cu Europa, Donald Trump nu face decât să continue politica lui Obama, care a decis retragerea americană și pivotul spre Indo-Pacific. A diferit însă tonul. În timp ce Obama și democrații au zâmbit în față Europei, deși tocmai luaseră decizia să o retrogradeze printre priorități, Trump s-a modificat printr-o atitudine mult mai directă, sfidând de multe ori diplomația.
Obama a decis plecarea americanilor din Europa, Trump a pus-o în practică
„4. Europa. Fiecare dintre cei doi președinți au avut un partener de dialog: Obama pe dna Angela Merkel, Trump pe dna Meloni. De la Obama încoace este sesizabilă retragerea (parțială) a SUA din Europa. Trump nu face altceva decât să preia planul lui Obama, desigur, cu variabile care deranjează în special stratosfera pudibondă de la Bruxelles”, susține autoarea.
În ce privește politica față de NATO, și aici există o serie de asemănări, iar Trump nu a făcut decât să preia ideile lui Obama, care a fost primul lider american care le-a cerut europenilor să-și sporească cheltuielile pentru apărare. Și aici, tonul celor doi a fost diferit, iar reacția europenilor a fost desigur una receptivă față de solicitarea lui Obama și ostilă față de cea venită de la Trump.
„5. NATO. Creșterea alocării procentului pentru apărare a fost pusă în discuție de Barack Obama la summitul NATO de la Cardiff, în 2014. Trump i-a dat un boost, iritat de o serie de factori, cei mai mulți justificați. Variabilele fixe, dincolo de fonfleuri și retorici demne de Netflix, peste care, de altfel, au trecut și oratorii și 'victimele', sunt Marea Britanie, Canada și Australia. Și Polonia. Indiferent de coloratura prim-miniștrilor, prezidențială sau majoritatea parlamentară”, încheie Ioana Constantin-Bercean.
Se încarcă comentariile...
