O maşină a luat foc pe Autostrada A2. Circulaţia a fost reluată după 20 de minute
0Traficul rutier a fost oprit, marţi dimineaţă, pe Autostrada A2, după ce un autoturism a luat foc, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), menţionând că nu există victime.
Începând cu ora 8.50, traficul rutier a fost reluat pe autostrada A2, la kilometrul 121, pe sensul de mers Bucureşti - Constanţa, între Drajna şi Feteşti, anunţă Infotrafic..
Circulaţia a fost oprită din cauza unui autoturism care a luat foc, probabil din motive tehnice, precizează poliţiştii.
IGPR menţionează că nu au existat victime.