Negocieri: PDL ia şefia Camerei Deputaţilor
0PD-L va deţine preşedinţia Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor şi un vicepreşedinte, alţi doi vicepreşedinţi aparţinând PSD, iar unul PNL, potrivit participanţilor la negocierile pentru funcţiile din Camera Deputaţilor, citaţi de NewsIn.
Cel mai probabil preşedintele Biroului Permanent va fi Roberta Anastase. Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu(PNL), are şanse mari să fie ales vicepreşedinte.
Reprezentanţii partidelor urmează să împartă şi şefiile comisiilor permanente din Camera Deputaţilor.
PSD ar fi primit şi o funcţie de secretar al Biroului Permanent, la fel ca şi PNL şi PD-L, a patra funcţie de secretar urmând să revină timp de patru sesiuni parlamentare democrat-liberalilor, iar în celelalte patru grupului minorităţilor naţionale.
În ceea ce priveşte cele patru posturi de chestor din conducerea Camerei Deputaţilor unul va reveni PSD, un altul PD-L, un al treilea UDMR, iar al patrulea va reveni în primele şapte sesiuni parlamentare PNL, iar în ultima sesiune PD-L.
Potrivit unor surse liberale, PNL s-a decis deja asupra oamenilor care vor fi numiţi în posturile ce revin acestui partid. Ar fi vorba de Bogdan Olteanu pentru funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, Dan Motreanu pentru funcţia de chestor şi Mihai Voicu pentru funcţia de secretar.























































