Foto NATO a publicat imagini cu momentul în care drona a fost doborâtă la Galați de un F-18 spaniol
Comandamentul Aerian al NATO a publicat duminică, 16 august, imagini cu momentul în care drona care a pătruns în spațiul aerian românesc a fost doborâtă de avioane de vânătoare F-18 spaniole.

„Două avioane de vânătoare F-18 spaniole, aflate în misiune de consolidare a apărării aeriene în România, au fost ridicate de la sol în această dimineață și au doborât o dronă în spațiul aerian românesc.
Avioanele F-18 fac parte dintr-un contingent mai amplu al Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole. Acestea au ajuns la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu la începutul lunii”, transmite Comandamentul Aerian al NATO pe X.
Instituția amintește că șapte avioane de vânătoare F-18, trei elicoptere NH-90 pentru combaterea dronelor, un avion A400M pentru realimentare în aer și aproximativ 200 de militari spanioli sunt staționați la Kogălniceanu.
„Operațiunea a fost coordonată prin Centrul Combinat de Operațiuni Aeriene al NATO de la Torrejón, Spania.
Odată cu trecerea de la misiunile de Poliție Aeriană la cele de Apărare Aeriană, NATO poate răspunde acum mai flexibil unei game mai largi de amenințări, utilizând o abordare stratificată, de 360 de grade, în toate domeniile operaționale.”

Drona a pătruns în spațiul aerian al României, dinspre Republica Moldova, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 15-16 august. Avioanele de luptă au doborât aparatul, care s-a prăbușit în apropiere de Galați.
Între timp, autoritățile au găsit un fragment din proiectilul care a doborât drona.
Colonelul american Martin O'Donnell, purtătorul de cuvânt al Cartierului General al Comandamentului Aliat pentru Operaţii (SHAPE) al NATO, a transmis că drona „pare să fie rusească”
„Detalii suplimentare privind incidentul de duminică rămân în curs de investigare, dar drona pare să fie rusească”, a spus el, potrivit Reuters.
Ministrul interimar al Apărării a subliniat că reacția rapidă și cooperarea cu aliații reprezintă elemente esențiale pentru securitatea României.
„Vigilență, reacție rapidă și solidaritate aliată, acestea sunt garanțiile concrete ale securității noastre. Da, România este în prima linie de apărare a Uniunii Europene”, a mai afirmat Miruță.




















































