NATO a confirmat reapropierea de Rusia
0
Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a confirmat joi reapropierea Occidentului de Rusia în privinţa chestiunilor de interes comun cum sunt terorismul şi proliferarea armelor de distrugere în masă, relatează AFP.
'Voi face o vizită la Moscova în săptămânile viitoare pentru a discuta despre relaţiile noastre în sens larg', în cadrul reflecţiei comune a NATO şi Rusiei în privinţa 'strategiilor' lor în faţa noilor ameninţări, a declarat Rasmussen la Bratislava.
Chestiunea raporturilor NATO-Rusia, înrăutăţite un timp de conflictul ruso-georgian din august 2008, nu figurează pe ordinea de zi a reuniunii miniştrilor apărării ai NATO care este programată să înceapă joi seara în capitala slovacă. Noua strategie care va fi implementată în Afganistan va fi subiectul principal de pe agenda discuţiilor de vineri.
Rasmussen a subliniat însă în cadrul unei conferinţe privind 'noile provocări' cu care se va confrunta NATO că ţările occidentale şi Rusia au 'interese comune pe termen lung', dând ca exemplu lupta împotriva 'terorismului şi a proliferării armelor de distrugere în masă'.
'Nu trebuie să deraiem' de la cooperarea în aceste domenii 'de fiecare dată când survine un dezacord' cu Moscova, a declarat el. 'Vom continua să avem divergenţe, însă relaţia noastră nu trebuie suspendată din această cauză', a insistat Rasmussen, afirmând totodată că NATO 'nu-şi va sacrifica principiile' pe altarul reconcilierii cu Moscova.
Şeful NATO a evocat în special dreptul fiecărei ţări de a-şi alege alianţele militare, făcând aluzie transparentă la Ucraina şi Geogia.
Ambasadorul rus la NATO, Dimitri Rogozin, a precizat deja la 30 septembrie că NATO şi Rusia vor lansa un proces de reflecţie asupra ameninţărilor comune la adresa securităţii lor.
Cele 28 de state membre ale NATO şi Rusia urmează să-şi reia discuţiile la începtul lunii noiembrie.
În ceea ce priveşte vizita lui Rasmussen la Moscova, data acesteia nu a fost încă stabilită în mod oficial, însă ar urma să aibă loc în apropierea unei sesiuni probabile a Consiliului NATO-Rusia la nivel ministerial pe marginea viitoarei reuniuni a miniştrilor de externe ai Alianţei Nord-Atlantice de la 3 şi 4 decembrie, care se va desfăşura la Bruxelles.























































