Moştenitorul lui Nicolaescu, o făcătură de presă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
captură RTV
captură RTV

Documentele apărute vineri seara ca fiind redactate de un presupus fiu nelegitim al regizorului Sergiu Nicolaescu, prin care se cerea oprirea incinerării şi recunoaşterea paternităţii, par a fi falsuri.

Cele două documente, unul referitor la stabilirea paternităţii, iar celălalt pentru oprirea procesului de incinerare ce urma a avea loc sâmbătă, au fost trimise prin e-mail vineri seară, la ora 18.30.

Expeditorul, care s-a semnat „Vasile Rotaru”, a folosit o adresa anonimă, vrotaru8@gmail.com. Cele două sesizări au ajuns la Judecătoria Sectorului 1 mult după terminarea programului, iar cererile nu au fost înregistrate atunci. În mod surprinzător, la nici 25 de minute distanţă de la expedierea mail-ului către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, la ora 18.55, România TV a deschis subiectul şi anunţa că este deja în posesia unor „documente incendiare”, despre care se va discuta în direct la ora 20.00. „Documente către instanţă”, „Nicolaescu, acte şoc”, „Oprirea incinerării” a titrat  România TV pe burtieră, începând cu ora 18.55, şi abia după ora 20.00 a anunţat explicit despre ce este vorba.

La o altă televiziune, Antena 3, la ora 19.42 a început relatarea despre aceste documente depuse la instanţă, spunând în clar că este vorba despre un bărbat care susţine că este fiul nelegitim al lui Sergiu Nicolaescu care cere stabilirea paternităţii, dar şi oprirea incinerării trupului neînsufleţit al regizorului.

„Ştirea” s-a propagat în toată presa

Subiectul a fost postat şi online de către RTV.net la ora 20.05. „Astfel, vă rog să aveţi în vedere că am depus de asemenea o cerere privind stabilirea paternităţii faţă de defunctul Sergiu Nicolaescu, iar singura probă care ar putea dovedi o astfel de paternitate riscă să fie distrusă pentru totdeauna prin procedura incinerării dorită de soţia supravieţuitoare”, a citat site-ul din documentele pe care jurnaliştii le aveau în posesie.

La România TV şi Antena 3 a continuat dezbaterea şi a doua zi, şi duminică, şi luni, informaţia fiind preluată şi de alte posturi TV, dar şi de agenţii de presă şi publicaţii online. Toate au înregistrat audienţe mari pe marginea acestui subiect apărut vineri seara iniţial la România TV.

Semnătura unui jurnalist pe acte

Luni însă, subiectul a luat o întorsătură cu tentă penală. Numele ce apare la semnatarul adreselor către instanţă aparţine fostului jurnalist sportiv Vasile Rotaru. De asemenea, şi Codul Numeric Personal aparţine aceluiaşi fost jurnalist. Acesta ar fi negat că a depus acele acte la instanţă, spunând că datele sale personale au fost folosite în mod abuziv de către o persoană necunoscută.

Vasile Rotaru a fost jurnalist la secţia Sport a televiziunii Realitatea TV. Întreaga arhivă cu datele angajaţilor Realitatea TV a rămas, în 2011, la România TV, post înfiinţat de Sebastian Ghiţă, actual deputat USL, după ce s-a certat cu Sorin Ovidiu Vîntu, iar Realitatea TV a trebuit să se mute în alt sediu.

Lămuririle instanţei

Contactată telefonic, grefierul Laura Georgeta Dinu de la Biroul de Informaţii şi Relaţii Publice a Judecătoriei Sectorului 1, a confirmat că e-mail-ul a fost trimis către instanţă la ora 18.30, dar că cererile nu au fost înregistrate decât abia luni dimineaţă. Motivul: au ajuns vineri seară după terminarea programului. “Ambele au fost înregistrate astăzi (luni, n.r.) şi au primit termen de soluţionare”, a spus grefierul Dinu. Surse judiciare susţin că reprezentanţii presei au telefonat pentru detalii grefierului şef, dar şi preşedintei instanţei începând cu ora 20 a zilei de vineri, adică după ce România TV şi Antena 3 au arătat că deţin documentele şi le-au făcut publice. Aceleaşi surse susţin că documentele primite vineri seara prin e-mail au fost descărcate la Judecătorie abia luni dimineaţă.

În cazul în care se va dovedi că este vorba despre nişte falsuri, cei lezaţi, Vasile Rotaru sau familia fostului regizor Sergiu Nicolaescu, ar putea face plângeri penale pentru a fi identificat autorul posibilei farse.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite