Ministerul Sănătății, somat să ancheteze Spitalul Sinaia după moartea unei paciente de 34 de ani
0Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a cerut, luni, Ministerului Sănătății să inițieze de urgență o anchetă la Spitalul Orășenesc Sinaia, unde a fost operată Claudia Georgiana Secăreanu care a murit la trei săptămâni după intervenție.

„Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) solicită Ministerului Sănătăţii să trimită de urgenţă Corpul de Control la Spitalul Orăşenesc Sinaia, după decesul pacientei Claudia Georgiana Secăreanu. Aceasta a fost operată în cadrul spitalului, iar ulterior transferată la Spitalul Fundeni, unde medicii au constatat un diagnostic de sepsis şi o afectare hepatică severă - probleme care nu au fost identificate sau tratate corespunzător de către Spitalul Orăşenesc Sinaia", a transmis FACIAS printr-un comunicat remis Agerpres.
Potrivit sursei citate, FACIAS cere verificarea imediată a circumstanţelor medicale şi administrative care au dus la pierderea vieţii pacientei, identificarea celor responsabili şi dispunerea celor mai aspre sancţiuni faţă de aceştia. Cazul de la Spitalul Orăşenesc Sinaia confirmă, încă o dată, necesitatea reformării urgente a mecanismului de soluţionare a cazurilor de malpraxis medical pentru ca abuzurile să nu rămână nepedepsite şi să nu se mai repete.
Femeia a rămas cu sondă de drenaj acoperită doar cu pansament
Soțul pacientei a relatat că femeia, în vârstă de 34 de ani, s-a deplasat singură la Spitalul Orăşenesc Sinaia, unde a fost internată pe 24 septembrie 2025 pentru o intervenţie de colecistectomie efectuată de medicul Severius Bărbuţă. În prima săptămână, familia a fost informată că evoluţia este favorabilă, cu toate că pacienta continua să acuze dureri persistente.
După aproape trei săptămâni, a fost externată ca "fiind sănătoasă", dar cu dureri postoperatorii. La externare, pacienta a fost lăsată cu o sondă de drenaj abdominal montată, acoperită doar cu un pansament.
La controlul postoperator, starea Claudia Georgiana Secăreanu a continuat să fie îngrijorătoare. Medicul chirurg i-a transmis că ar putea fi necesar un transfer la Bucureşti, dar a amânat decizia. Ulterior, în faţa persistenţei durerilor, a admis că spitalul nu dispune de investigaţiile necesare şi a recomandat trimiterea către o unitate de nivel superior.
După operaţie, pacienta a fost transferată la secţia de terapie intensivă, unde familia a fost informată că se fac toate eforturile pentru a-i salva viaţa. În acest interval, a suferit un accident vascular care a agravat şi mai mult starea generală. În ciuda îngrijirilor primite, Claudia Georgiana Secăreanu s-a stins din viaţă duminică, 26 octombrie 2025, la Spitalul Fundeni.
Sute de plângeri înregistrate într-un an
„Datele obţinute de FACIAS de la Direcţia de Sănătate Publică Prahova, instituţia de care aparţine şi Spitalul Orăşenesc Sinaia, arată că, în perioada 2020-2024, au fost depuse 30 de plângeri privind posibile cazuri de malpraxis la nivel judeţean. Doar în trei situaţii a fost emisă o decizie, restul dosarelor fiind clasate ca incomplete sau închise pe motiv de neplată a onorariului expertului medical. Singura hotărâre prin care s-a constatat un caz de malpraxis, emisă în 2024, a fost contestată în instanţă şi rămâne nesoluţionată", se mai arată în comunicat.
De asemenea, conform în perioada 2023-2024, la nivel naţional au fost depuse aproximativ 400 de plângeri, însă doar 15 (circa 5%) au fost validate de comisiile de malpraxis, toate fiind ulterior contestate în instanţă.
"FACIAS, împreună cu asociaţiile de pacienţi din România, solicită Ministerului Sănătăţii să iniţieze de urgenţă un proiect de modificare a procedurii de soluţionare a plângerilor de malpraxis, pentru ca pacienţii şi familiile lor să aibă acces la o procedură clară, accesibilă şi eficientă, iar responsabilitatea medicală să nu mai fie blocată în birocraţie şi procese interminabile", se mai arată în comunicat.

















































