Ministerul Justiției spune că „nu a blocat și nu poate bloca plata salariilor angajaților CFR”
Ministerul Justiției a transmis vineri că nu are nicio responsabilitate în eventualele probleme privind plata salariilor angajaților CFR SA și respinge afirmațiile potrivit cărora ar fi blocat adoptarea documentelor necesare funcționării companiei.

Ministerul Justiției susține, într-un comunicat transmis Agerpres, că „nu a blocat și nu poate bloca plata salariilor angajaților CFR SA” și precizează că rolul său este exclusiv unul de analiză juridică a actelor normative aflate pe circuitul de avizare.
Reacția vine după ce Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane a avertizat că CFR SA ar putea ajunge în imposibilitatea de a plăti salariile dacă nu este aprobat Contractul de activitate și performanță pentru perioada 2026-2030.
Potrivit instituției, observațiile formulate asupra proiectului nu au legătură cu oportunitatea încheierii contractului sau cu finanțarea companiei, ci vizează exclusiv respectarea prevederilor legale și constituționale.
Ministerul Justiției mai arată că returnarea unui proiect pentru clarificări și corectarea unor inadvertențe juridice nu reprezintă un refuz de aprobare și nici o opoziție față de încheierea Contractului de activitate și performanță.
Instituția avertizează că adoptarea unui act normativ cu probleme juridice ar putea genera ulterior litigii sau chiar anularea contractului.
De asemenea, Ministerul Justiției subliniază că este ultimul avizator din circuitul interministerial și că forma actualizată a proiectului se află în prezent la un alt minister pentru obținerea avizelor necesare. După finalizarea acestei etape, documentul va reveni la MJ pentru avizul final.
Controversa a apărut după ce sindicaliștii de la CFR au acuzat existența unui blocaj administrativ între instituțiile statului și au susținut că lipsa aprobării contractului ar putea afecta plata salariilor și funcționarea sistemului feroviar.
Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane a cerut intervenția de urgență a Guvernului și a Ministerului Transporturilor pentru aprobarea documentelor necesare și garantarea plății salariilor către angajații CFR.





















































