Ministerul Justiţiei cere Senatului să facă un raport despre cazurile de ridicare a imunităţii, în vederea raportului MCV

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministerul Justiţiei cere un raport privind cazurile de ridicare a imunităţii parlamentarilor (foto)
Ministerul Justiţiei cere un raport privind cazurile de ridicare a imunităţii parlamentarilor (foto)

Ministerul Justiţiei solicită într-o scrisoare adresată Senatului să prezinte până pe 17 martie un raport detaliat legat de cazurile de ridicare a imunităţii parlamentarilor, ori a respingerii solicitărilor, precum şi cazurile de incompatibilităţi şi conflicte de interese, în vederea raportului MCV.

Ministerul Justiţiei a înaintat Senatului pe 25 februarie o scrisoare semnată de ministrul Robert Cazanciuc în care solicită comunicarea de informaţii necesare pentru fundamentarea raportului MCV, informează Mediafax.

"Comisia Europeană a solicitat ca în cadrul raportului să fie evidenţiate, cu precădere următoarele informaţii, în perioada 1 ianuarie 2013 – 15 martie 2014: (1) cazurile de ridicare a imunităţii, cu indicarea numelui parlamentarului în cauză, data la care a fost formulată solicitarea, data deciziei Senatului, eventualele argumente pentru ridicarea imunităţii sau, în cazul în care solicitarea nu a fost soluţionată favorabil, motivele care au stat la baza refuzului, (2) cazurile de incompatibilitate şi conflicte de interese şi modalitatea în care Senatul a tratat aceste cazuri, (3) consultările publice şi a instituţiilor interesate, în cazul modificărilor legislative cu impact asupra statutului parlamentarilor şi aleşilor locali", se arată în scrisoarea Ministerului Justiţiei.

De asemenea, se precizează că se aşteaptă un răspuns din partea Senatului până pe data de 17 martie 2014, iar informaţiile furnizate vor constitui "baza pentru pregătirea viitoarei misiuni de evaluare a CE, care va avea loc în perioada 1-3 aprilie 2014".

Scrisoarea Ministerului Justiţiei s-a aflat pe ordinea de zi a şedinţei de luni a conducerii Senatului.

La finalul şedinţei Biroului Permanent al Senatului, vicepreşedintele Cristian Dumitrescu a precizat că adresa ministerului a fost înaintată Comisiei juridice pentru a redacta, până în 17 martie, răspunsul Senatului.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite