Ministerul de Interne vrea să-şi reîncadreze pensionarii, dar aceştia nu sunt interesaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO DMS
FOTO DMS

În plină criză a refugiaţilor din Ucraina, MAI vrea să-şi reîncadreze pensionarii, dar aceştia nu sunt interesaţi să reintre în sistem pentru o perioadă limitată de timp pentru că nu văd beneficiile unei astfel de decizii.

Obligat să gestioneze un flux zilnic de aproximativ 8.000 de refugiaţi ucraineni şi pe fondul deficitului cronic de personal, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) se vede nevoit să facă rapid încadrări apelând la experienţa şi expertiza poliţiştilor şi militarilor cărora le-au încetat raporturile de serviciu ori care au trecut în rezervă.

Astfel, la data de 18 martie 2022, la nivelul Direcţiei Generale Management Resurse Umane din cadrul MAI a fost stabilit mecanismul de punere în aplicare a prevederilor art. II din OUG nr. 20/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de sprijin şi asistenţă umanitară. „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi până la încetarea situaţiei care generează un aflux masiv de persoane din Ucraina, dar nu mai mult de 3 ani, Ministerul Afacerilor Interne poate rechema în activitate/reîncadra, fără concurs, la nevoie, pe durată determinată de un an, cu acordul acestora, cadre militare/poliţişti care au trecut în rezervă/cărora le-au încetat raporturile de serviciu. Perioada de un an (...) poate fi prelungită anual, în condiţiile legii, cu acordul cadrului militar/poliţistului rechemat în activitate/reîncadrat pentru o durată determinată, ce nu poate depăşi 90 de zile de la data încetării situaţiei care generează un aflux masiv de persoane din Ucraina”, se arată în actul normativ. 

Etapele reîncadrării 

Reîncadrarea foştilor angajaţi MAI se va face în câteva etape. Pe scurt, şefii unităţilor teritoriale subordonate MAI care desfăşoară activităţi specifice domeniilor migraţie şi azil, situaţii de urgenţă şi ordine şi siguranţă publică, vor efectua o analiză ce vizează reducerea deficitului de personal pe care o vor supune aprobării ministrului Afacerilor Interne, sau, după caz, inspectorului general, iar după obţinerea acestei aprobări vor posta pe pagina de internet a unităţii sau în presa scrisă anunţul privind demararea procedurii de ocupare a posturilor vacante. 

În pasul următor, cei interesaţi să revină în rândul personalului MAI vor depune un dosar al cărui conţinut este stabilit de legislaţia specifică şi vor trece printr-un examen medical, dar şi de o testare psihologică şi o probă sportivă. În fine, şeful unităţii în care sunt prevăzute posturile vacante desemnează o comisie formată dintr-un număr impar de membri care verifică documentele candidaţilor, semnează procesul-verbal care conţine concluziile procedurii parcurse şi îl prezintă şefului unităţii, în vederea luării deciziei cu privire la persoanele care vor ocupa posturile.

Nu prea sunt doritori de reîntoarcere în sistem 

Vasile Lincu, preşedintele Sindicatului Pro Lex, susţine că demersurile MAI de reîncadrare a unor foste cadre ale instituţiilor din subordine vor rămâne, în general, fără ecou în rândul pensionarilor. „Nimeni nu vrea, cu mici excepţii, să se întoarcă în sistem. Toţi, şi ofiţerii, şi agenţii pensionari, se bucură că au scăpat. Se poate întoarce în sistem un număr extrem de mic de oameni, cei care au plecat înainte de pensionare, în perioada 2010-2011, când au fost tăierile salariale. Există astfel de persoane care au plecat chiar şi în străinătate să lucreze, iar acum s-ar reîncadra pentru a face vechimea minimă pentru pensionare. Repet, vorbim de un număr mic de oameni care se află în această situaţie şi nu de un fenomen de masă”, susţine preşedintele Sindicatului Pro Lex.

Pe de alte parte, Gabriel Gîrniţă, preşedintele Sindicatului Democratic al Poliţiştilor, a explicat că dezinteresul pensionarilor MAI de a reveni acum în sistem este legat şi de modul în care vor fi aceştia plătiţi. „Din păcate, nu este permis un cumul al pensiei cu salariul. Mai exact, pensia este suspendată, iar omul primeşte salariul de încadrare. Sigurul avantaj ar fi o ulterioară recalculare a pensiei, iar oamenii spun că pentru 50 sau 100 de lei în plus nu merită” , a subliniat Gabriel Gîrniţă.

Angajări directe fără concurs? 

Vasile Lincu spune că mai grav este că acest deficit de personal legat de criza din Ucraina ar putea fi acoperit prin angajarea fără concurs pe o perioadă determinată a unor persoane civile fără pregătire specifică. „Una e să iei un interviu la angajare unui fost angajat care a lucrat cel puţin 20 de ani în sistem în munca operativă şi s-a pensionat la 47 de ani şi alta este să foloseşti aceeaşi procedură la încadrarea unui civil care nu a făcut nici măcar o şcoală de poliţie. 

Una e să iei un interviu la angajare unui fost angajat care a lucrat cel puţin 20 de ani în sistem în munca operativă şi s-a pensionat la 47 de ani şi alta este să foloseşti aceeaşi procedură la încadrarea unui civil. Vasile Lincu preşedintele Sindicatului Pro Lex

Cum selectezi civili pe baza unui interviu, repet, fără un concurs? Care vor fi criteriile de selecţie? Cum poţi trimite astfel de oameni fără pregătire în munca operativă? Nu am un răspuns coerent la astfel de întrebări”, a precizat Vasile Licu. 

La rândul lui, Gabriel Gîrniţă a subliniat faptul că cei încadraţi fără concurs din sursă directă trebuie trimişi obligatoriu la şcolarizare. „Nu poţi să-i pui să facă dosare penale, să dea amenzi sau să verifice documente la frontieră fără să treacă prin nişte cursuri, fără să ştie legislaţie. Şi la nivelul MAI avem aproape 30.000 de posturi care nu sunt ocupate. Dintre acestea, peste 8.000 de posturi neocupate se înregistrează numai la nivelul Poliţiei Române şi peste 1.000 la Poliţia de Frontieră. Deci, nu vorbim de un număr mic de posturi aflate în această situaţie”, a precizat preşedintele Sindicatului Democratic al Poliţiştilor. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite