Mineriada fără niciun vinovat

Cu sute de victime, evenimentele din iunie ’90 gravitează astăzi între comemorări şi ignoranţă.Ceea ce a început ca o dramă naţională s-a transformat în pretext pentru uitare.

Citiţi şi

Ion Iliescu a scăpat  de mineriada din 1990

Revoluţia din decembrie: a fost sau n-a fost?
Faţa ascunsă a luptei pentru dezarmare

La 19 ani de la zilele sângeroase din Piaţa Universităţii, Mineriada a ajuns mai degrabă un interval de trei zile de comemorări televizate. Fără vinovaţi, dar cu sute de victime, marcând pe viaţă destinele celor aflaţi atunci sub lumina reflectoarelor şi transformată într-un eveniment istoric confuz şi nerelevant pentru tinerii care se năşteau în 1990. Acesta este „portretul“ suitei de evenimente ce aruncau România în preistorie. Astăzi, pretext pentru amintiri dureroase şi câte un miting modest.

13 iunie: luptele de stradă

Ora 4 dimineaţa. Forţele de ordine distrug corturile celor aflaţi în Piaţa Universităţii. Încep arestările. În jurul orei 9, în zonă apar grupuri de muncitori de la IMGB. Se aud pentru prima oară lozinci îmbibate în limbajul vremurilor comuniste: „Moarte intelectualilor!“ sau „Noi muncim, nu gândim!“. Izbucneşte primul conflict: forţele de ordine şarjează mulţimea. Autobuzele Poliţiei iau foc, eveniment după care TVR lansează versiunea “oficială” că au fost incendiate.

La televiziune se citeşte un comunicat al preşedintelui Ion Iliescu: „Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile (…) pentru a curma încercările acestor grupuri extremiste”. Seara, trei garnituri de tren pline cu mineri pleacă din Petroşani spre Bucureşti.

14 iunie:„florile plantate“

Ajunşi în Gara de Nord la ora 4 dimineaţa, minerii, conduşi de Miron Cozma, ocupă Piaţa Universităţii, unde pretind că refac rondurile de flori distruse de corturile manifestanţilor. Minerii devastează Facultatea de Geologie, Facultatea de Litere, cea de Matematică, dar şi Institutul de Arhitectură Ion Mincu, iar numeroşi profesori sunt bătuţi. Urmează sediile PNŢCD şi ale PNL, unde minerii pretind că au descoperit valută falsă şi arme şi de unde fură inclusiv aparate de birotică. Liderul studenţilor, Marian Munteanu, este bătut şi aruncat în fântâna de la Universitate. Toate persoanele „cu figură de intelectuali“, persoanele cu barbă sau cele îmbrăcate cu haine verzi sunt bătute, arestate, urcate în dubele Poliţiei şi interogate la o unitate militară din Măgurele.




15 iunie: discursul şi uralele

În jurul prânzului, minerii sunt urcaţi în autobuze şi transportaţi la Romexpo. Aici, preşedintele recent ales Ion Iliescu le mulţumeşte pentru că au salvat democraţia din România. Discursul său este întâmpinat cu urale. Imediat după aceasta, minerii sunt conduşi la trenurile care îi aşteptau în Gara de Nord şi transportaţi în Valea Jiului.

Nu se ştie câţi au murit

Oficial, conform evidenţei de la comisiile parlamentare de anchetă, numărul răniţilor din zilele de 13-15 iunie 1990 este de 746, iar numărul morţilor este de 6. Alte surse afirmă însă că numărul real al morţilor ar depăşi 100.

“ Exemplul dumneavoastră a fost plin de îmbărbătare pentru toţi cei care doresc progresul (…) Vreau să vă mulţumesc pentru acest act de înaltă solidaritate pe care l-aţi demonstrat." Iliescu: discurs către mineri, 15 iunie ’90

„La istorie ne oprim la Revoluţie“

Pentru tinerii născuţi în 1990, evenimentele de la Mineriadă se învălmăşesc în nuanţe de „bun contra rău“, de multe ori fără logică, deduse din ceea ce au auzit de la alţii sau ce au văzut la televizor. Despre date concrete nu poate fi vorba cât timp orele de istorie se opresc la Revoluţia din 1989, singurii discutaţi după acest moment fiind „preşedinţii Iliescu şi Constantinescu“.

Am auzit că Televiziunea arăta imagini în care minerii erau cei buni. În rest... nu am înţeles care era legătura între ţărănişti şi mineri, parcă îi sprijineau.

Andreea Grecu
studentă la Cibernetică
(ASE), Bucureşti

Minerii băteau oamenii pentru că aşa fuseseră instruiţi.

Mihai Tângreanu
elev clasa a XII-a, Colegiul Unirea, Târgu Mureş

Mineriada asta este cea cu Iliescu, nu? Ortacii au bătut oamenii după cum erau îmbrăcaţi sau pe cei care aveau în portofele însemnele unor partide politice.

Maria Rotaru
studentă la Cibernetică
(ASE), Bucureşti

Destinele „Golanilor“ de la Universitate

Marian Munteanu (al doilea din stânga) în celebrul balcon din Piaţa Universităţii Foto: Agerpres

Marian Munteanu. Figura emblematică a victimei cruzimii minerilor, Munteanu participă la fondarea Alianţei Civice, în decembrie 1990, fiind ales primul preşedinte al alianţei. După adoptarea noii constituţii a României, a înfiinţat organizaţia cultural-politică de tineret „Mişcarea pentru România“, de orientare naţional-democrată. La finalul a patru ani de activitate în domeniul economic (1995-1999), Marian Munteanu este ales vicepreşedinte al Confederaţiei Naţionale a Patronatului Român (CNPR). Din anul 2000, participă la activităţile Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni, iar în iunie 2003 pune bazele unui ONG cu activităţi culturale şi umanitare.

Cristian Paţurcă. Compozitorul celebrului „Imn al Golanilor“, a picat în uitarea opiniei publice, numele său fiind readus pe tapet extrem de rar şi, în general, în circumstanţe mai degrabă dramatice. La sfârşitul lui 2007, este internat, suferind de o gravă boală la plămâni. Este externat după şase luni de spitalizare. La numai o săptămână, Paţurcă este evacuat din apartamentul în care locuia de când s-a născut. I s-a oferit gazdă într-unul dintre birourile Asociaţiei „21 Decembrie“. 

Emil Constantinescu. Cel care a deschis, în 24 aprilie, balconul de la Facultatea de Geografie, devenit pentru următoarele 30 de zile tribuna Pieţei Universităţii, a fost desemnat candidatul CDR în alegerile prezidenţiale din 1992, fiind învins în al doilea tur de scrutin. Este ales preşedinte al CDR, postură din care, în 1996, câştigă alegerile electorale pentru Preşedinţia României. După încheierea mandatului, şi-a reluat îndatoririle universitare. Este preşedinte al Institutului pentru Cooperare Regională şi Prevenirea Conflictelor.