Mesajul de Crăciun al Majestății Sale Margareta pentru românii din țară și din lume: „Am încredere în Națiunea Română”
0Custodele Coroanei afirmă că, în ciuda dificultăților economice și a problemelor din viața de zi cu zi, românii au dat dovadă de curaj, bun-simț și demnitate, iar aceste valori oferă speranță pentru viitor.

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a transmis un mesaj de Crăciun în care își exprimă încrederea în Națiunea Română și în capacitatea acesteia de a depăși încercările actuale. În mesaj, ea subliniază că anul 2025 a adus atât realizări importante, cât și momente dificile, pe fondul unui context internațional marcat de instabilitate.
„Anul 2025 a adus multe realizări admirabile, dar şi greutăţi, confuzie şi îngrijorare. Întreaga lume trece prin grave probleme sociale, economice şi politice. Oamenii sunt dezamăgiţi şi multora li se pare că vocea lor nu este auzită. Dar am încredere în Naţiunea Română şi în puterea ei de a merge mai departe. În ciuda unor probleme economice şi a unor neajunsuri, în viaţa de zi cu zi, românii au dat dovadă de curaj şi bun-simţ”, transmite Majestatea Sa în mesajul de Crăciun, publicat pe Facebook.
Comunități din toată țara și respectul de care se bucură România în lume
Custodele Coroanei arată că a vizitat numeroase comunități din România și că este mândră de felul în care oamenii reușesc să își poarte de grijă cu demnitate.
„În Bihor, Oltenia, Ardeal, Dobrogea, Banat, Moldova, Maramureş, peste tot există oameni de toate vârstele care gândesc şi simt profund. Aceasta ne dă speranţă pentru viitor”, afirmă Margareta.
Totodată, ea amintește de vizitele efectuate în mai multe state europene, în sprijinul intereselor României și al parcursului european al Republicii Moldova. „Am călătorit în Estonia, Irlanda, Polonia, Marea Britanie şi Republica Moldova, pentru servirea intereselor României şi pentru drumul european al Republicii Moldova. Peste tot am găsit respect pentru ţara noastră, admiraţie pentru felul în care România s-a consolidat şi merge mai departe cu fruntea sus”, subliniază Majestatea Sa.
Românii din lume și rolul forțelor de ordine și al Armatei
Majestatea Sa mai afirmă că românii întâlniți peste hotare nu își uită rădăcinile și se gândesc constant la familiile rămase acasă și la viitorul copiilor lor, păstrând tradițiile românești.
De asemenea, Custodele Coroanei evidențiază rolul esențial al României în contextul de securitate regională și apreciază profesionalismul militarilor și al structurilor de ordine publică. „În ţară şi în străinătate, ne-am întâlnit cu militari din Forţele Terestre, Aeriene şi Navale, pentru a sublinia importanţa României la graniţa de est a NATO şi UE. Militarii români îşi fac datoria exemplar şi dovedesc înaltă competenţă în colaborarea cu ţările aliate. Transmit admiraţia mea unităţilor de pompieri, de jandarmi, de poliţie, celor specializaţi în situaţii de urgenţă şi celor de la poliţia de frontieră”, arată Margareta.
Profesionalism, credință și solidaritate
În mesajul său, Majestatea Sa vorbește și despre românii care își fac datoria cu profesionalism în numeroase domenii de activitate. „Mulţi români fac dovadă de profesionalism şi talent în spitale, universităţi şi şcoli, în artă, în administraţii locale, sport, industrie, comerţ, turism şi agricultură. Tuturor celor care nu se lasă descurajaţi de greutăţi şi dezamăgiri, le adresez admiraţia mea”, afirmă Custodele Coroanei.
Ea subliniază și importanța credinței într-o lume tot mai marcată de individualism. „În toate locurile pe unde am mers, în ţară şi în lume, am văzut cât de importantă este Credinţa pentru oamenii noştri. Bisericile sunt pline de români de toate vârstele, care cred în Dumnezeu şi în valorile spirituale, într-o lume în care credinţa este în declin, iar individualismul şi nepăsarea au invadat societatea”, mai spune Margareta.
Fundația Regală și mesajul de Crăciun
Majestatea Sa amintește că, în urmă cu 35 de ani, a creat Fundația Regală Margareta a României, cu scopul de a sprijini oamenii și comunitățile să își construiască singuri viitorul.
„Alături de cele 70 de organizaţii cu patronaj regal din România şi din Republica Moldova, fundaţia continuă o muncă inspirată şi responsabilă, pentru cei tineri şi pentru cei în vârstă. Deci, în ciuda dificultăţilor prin care trecem, am văzut în comunităţile din ţară că există speranţă, curaj, generozitate, bună-credinţă, creativitate şi putere de a rezista”, se arată în mesaj.
În final, Custodele Coroanei transmite un gând de sărbătoare tuturor românilor. „În aceste zile, gândul nostru se îndreaptă către Domnul Nostru Iisus, către exemplul Său de sacrificiu, de bunătate şi de compasiune. De asemenea, Crăciunul este momentul de a fi împreună cu familia, cu prietenii, cu cei dragi. Urez românilor din ţară, din Republica Moldova, din Europa şi din întreaga lume, la mulţi ani şi Crăciun fericit! Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, afirmă Majestatea Sa Margareta.























































