Exclusiv Cum a reușit Iranul să lovească unde americanii păreau invincibili. Adevărul incomod pentru Trump: „Asta arată o evaluare greșită”

Operațiunea militară americano-israeliană din Iran se confruntă cu o ripostă îndârjită, mult peste așteptări, iar iranenii au reușit să lovească surprinzător baze americane și ținte din mai multe țări. Experții chestionați de „Adevărul” explică aceste realități incomode.

Rachetele iraniene au lovit și în Tel Aviv. FOTO: Profimedia

Conflictul din Orientul Mijlociu care a dus la operațiunea specială militară a SUA și a Israelului împotriva Iranului a degenerat, în momentul în care Iranul a replicat și lovit ținte din 14 țări. Rachetele și dronele regimului totalitar de la Teheran au penetrat sistemele defensive ale acestor țări, cele mai multe chiar de proveniență americană și europeană. Ele au provocat pagube și victime și în rândul americanilor și nu numai.

Potrivit The New York Times, adevărul incomod pentru administrația Trump, vizibil pentru observatorii atenți şi neînregimentați, este că a fost mult subestimată capacitatea operațională a Iranului, dar și costurile efective. Practic, americanii au făcut aceeași eroare pe care au făcut-o rușii în februarie 2022, când se așteptau să defileze la Kiev în cel mult o săptămână, dar realitatea a demonstrat că s-au înșelat.

„Adevărul” a încercat să afle cum a fost posibil ca experții Pentagonului să se înșele într-o asemenea măsură, punând în acest fel în pericol viețile militarilor americani, dar și aliații Statelor Unite din Orientul Mijlociu. Un cunoscut general de intelligence și un cunoscut analist politic internațional au propriile răspunsuri la această problemă complicată.

Zidul defensiv aliat, trecut de rachetele Iranului

Generalul (r) Adriean Pârlog, fost adjunct al Direcției Informații Militare din România, încearcă să vină cu răspunsuri din perspectiva analistului militar. Din start, generalul admite că rata de reușită a loviturilor iraniene este cu mult peste așteptări, ceea ce nu poate decât să reprezinte o surpriză neplăcută pentru americani și israelieni. Totuși, existau semnale în acest sens, încă din timpul atacului anterior, din 2025.

„Faptul că Iranul a continuat să-și manifeste eficacitatea în domeniul acestei tehnologii nucleare, eu cred că a reprezentat principalul motiv pentru care Israelul, în primă instanță, și SUA, în a doua instanță, au decis această abordare a tranșării în forță a dosarului nuclear iranian. Rămâne de văzut în continuare care este potențialul real al Iranului de aici încolo. Până acum au demonstrat ceva ce cu greu credeam și eu. Și vă spun sincer că am crezut că cu greu vor ajunge în postura asta. În primul rând, operațiunea din 2025, din perspectiva eficienței atacurilor aeriene iraniene, a fost una de relativ succes în sensul că au reușit să străpungă scutul stratificat cel puțin, dacă nu pe patru niveluri, al apărării antiaeriene israeliene. Sistemul Arrow 2-3 nu a fost așa de evident penetrat niciodată până în 2025. David's Sling și Iron Dome au înregistrat, mă rog, succes sau insucces, rămâne de stabilit. Totuși, e de spus că o anumită insuficiență a apărării aeriene în cazul unui atac cu rachete este relativ acceptabilă în teoria militară, dar un coeficient situat în marja benzii de 30% la 40% ne prezintă un nivel mai degrabă neașteptat de mare. Aceste 30-40% rată de ineficacitate a apărării pot fi foarte ușor, pe logică inversă, considerate procente de succes pentru Iran”, spune generalul.

Iranul a urmat un plan bine pus la punct

Tocmai pornind de la această realitate, trecută mult timp sub tăcere, Iranul a lovit acum și mai puternic statele aliate ale SUA din Orientul Mijlociu, dar și bazele americane găzduite de ele.

„Dacă asta s-a întâmplat anul trecut, acum faptul că Iranul și-a putut permite luxul de a lovi în special baze militare americane situate pe teritoriul unor state din Orientul Mijlociu și prin extensie mergând până la unul dintre principalii sprijinitori ai politicii dure a Statelor Unite, și mă refer la Marea Britanie, cu bazele lor militare din Cipru, reprezintă o dovadă evidentă a faptului că, cel puțin în acest spațiu, rachetele lor cu rază medie de acțiune, de la precedentul eveniment de tip război local, războiul de 12 zile, până la 28 februarie 2026, Iranul a continuat să acumuleze echipamente pe care le-au ținut în stocul lor ofensiv pentru situații ca acestea, în care riposta urma să fie imperioasă. Deci de aici pleacă, după părerea mea, perspectivele de eventuală trecere la o nouă fază a escaladării intervenției comune, israeliano-americane”, mai spune generalul.

Concluzia generalului (r) Adriean Pârlog este că Iranul a avut o ripostă dură, dincolo de orice așteptări. Iar atacurile iranienilor asupra unor țări ca Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită și Kuweit au arătat că unele din aceste state sunt mult mai vulnerabile decât era de așteptat. De altfel, apărarea AA a Statelor Unite (Anti-Aeriană/Anti-Aeriană și Antirachetă), se știe, este în plină restructurare conform noii strategii de apărare din 2025-2026. Prin aceasta se pune un accent masiv pe securitatea internă a teritoriului național (Homeland Defense) și descurajarea Chinei, în timp ce sprijinul pentru aliați, mai ales pentru cei europeni, devine mai limitat și critic.

„Se pare că Iranul a avut suficiente mijloace de lovire peste multe așteptări. Și pare și că stocurile de muniție antirachetă ale americanilor și israelienilor nu sunt așa de inepuizabile cum toată lumea spune. Donald Trump a făcut pe conturile de socializare personale comentarii în legătură cu potențialul de apărare AA al Statelor Unite. Dar s-au înregistrat suficient de multe lovituri care au afectat bazele militare americane. Asta denotă o evaluare departe de optimul evaluărilor care s-au făcut în termeni de decizii strategice mai aducătoare de confort strategic și pentru SUA și pentru Israel. Deci, astea sunt lucruri evidente pentru toată lumea. Marea problemă este dacă nu cumva ceea ce, într-o manieră propagandistică evident, Teheranul tot aruncă în spațiul informatic, de abia de aici încolo vor veni ripostele sale ce vor demonstra adevăratul potențial pe care îl au în acest moment”, adaugă generalul.

O decizie politică proastă

Pornind de la analiza presei americane, care a arătat clar că administrația americană a fost avertizată în privința riscurilor unui atac asupra Iranului, Ștefan Popescu privește datele problemei din perspectiva analistului politic. El consideră că Trump a greșit atunci când a dat ordinul de atac, fără a ține cont de avertismentele primite.

„Este cu siguranță o decizie politică proastă. Și este proastă contra avizului militarilor, în pofida avizului CIA. Există o componentă irațională în decizia de politică externă care a dus la un rezultat nefericit pentru Statele Unite ale Americii. Iar consecințele se vor vedea în slăbirea autorității Statelor Unite în regiune. America nu a arătat bine. A arătat ca o mare putere care a dovedit limite serioase în a-și proteja propriile baze, infrastructuri care au fost în mare parte distruse. O mare putere care nu a reușit să asigure protecția partenerilor lor din regiune. Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Qatarul, țări care deja anunță că își revizuiesc politica de investiții față de Statele Unite ale Americii. Fără îndoială că aceste limite sunt observate și de aliații Statelor Unite din Indo-Pacific și din Europa”, spune Ștefan Popescu.

Nici aliații europeni ai Statelor Unite nu au fost mulțumiți de faptul că americanii au atacat fără să-i anunțe. Ucraina, de exemplu, este victimă colaterală, într-un fel, explică Ștefan Popescu.

„Nu mai vorbim de faptul că această intervenție a provocat o criză, a accentuat criza economică, am putea spune, a Europei. A degradat competitivitatea acesteia, capacitatea acesteia de a interveni, de a susține Ucraina într-un dosar care era prioritar pentru securitatea europeană. Iar acesta este acoperit de intervenția americană și de obligarea statelor europene cu rol sistemic în susținerea Ucrainei - Franța în special, Germania mai puțin, Marea Britanie, mă rog, nu este în Uniunea Europeană, dar joacă un rol important în susținerea Ucrainei - obligarea acestora de a compensa limitele dispozitivului american din Orientul Mijlociu”, explică Popescu.

Rusia și China sunt marile câștigătoare

Vestea proastă este că Rusia și China sunt, cel puțin deocamdată, marii câștigători.

„Marii câștigători sunt tocmai Rusia și China, în cazul de față. Fără îndoială că este așa, pentru că efectul în regiune nu va fi întărirea Acordurilor Abraham, care reprezentau un rezultat extraordinar al primului mandat al lui Donald Trump. Din păcate se va produce o relaxare, căci aceste țări, observând vulnerabilitatea asset-urilor (n.r. - activelor) lor industriale, vor căuta să-și diversifice parteneriatele și, în primul rând, această diversificare va fi realizată cu China și cu Rusia, cu acele țări care pot intermedia în relația cu un Iran care se va rigidiza”, mai spune expertul.

Analistul susține și că în Iran puterea aparține militarilor, mai exact Gardienilor Revoluției, și mai puțin clericilor.

„Un alt rezultat este alegerea fiului lui Khamenei de către Pasdaran, adevărații deținători ai puterii în Iran - apropo și de mitul care persistă în medii de la noi că am avea de-a face cu „Republica Ayatolahilor”. Puterea este deținută, în realitate, de Pasdaran, adică de Gardienii Revoluției, care dețin și cea mai mare parte a economiei iraniene. Acesta este un semnal de rigiditate a regimului, de intransigență”, mai spune el.

Trump și-a amintit că are nevoie de aliații europeni

Aliații europeni ai Statelor Unite sunt nevoiți acum să facă eforturi pentru a compensa slăbiciunile americanilor și pentru a-i susține pe aliații lor din Orientul Mijlociu. Franța, spre exemplu, a mobilizat resurse uriașe. Muniția care va fi consumată de europeni în aceste acțiuni în sprijinul aliaților lor ar fi putut să ajungă în mare măsură în Ucraina, țară care va fi văduvită în perioada următoare de un sprijin mai consistent.

„Europenii au fost nevoiți să mobilizeze în zonă dispozitive importante. Franța scoate opt fregate, două port-elicoptere, un grup aeronaval. Este un angajament foarte important, pentru că Franța are parteneriate în regiune, are baze militare de apărat, are și ea o infrastructură la fața locului, are 400 de mii de cetățeni, are 52 de nave blocate în Golful Persic. Franța are o prezență importantă, plus interesele pe care le are, acordurile de apărare cu Emiratele Arabe Unite, cu Qatarul, cu Kuweitul. Qatarul este unul dintre clienții importanți ai industriei franceze de armament, operator de aeronave Rafale. Deci Franța are mize foarte mari în regiune”, arată Ștefan Popescu.