Mesaj de condoleanţe de la Kim Jong-Il pentru moartea lui Kim Dae-Jung
0
Liderul nord-coreean Kim Jong-Il a adresat miercuri un mesaj de condoleanţe familiei fostului preşedinte sud-coreean şi Premiu Nobel pentru Pace Kim Dae-Jung, mort marţi la vârsta de 83 de ani, a anunţat agenţia oficială nord-coreeană KCNA.
"Aflând despre această tristă veste a morţii ex-preşedintelui Kim Dae-Jung, adresez profundele mele condoleanţe dnei Ri Hui-Ho /soţia lui Kim Dae-Jung/ şi celorlalţi membri ai familiei defunctului", declară Kim Jong-Il într-un mesaj făcut public de KCNA, citat de Agerpres.
Liderul nord-coreean aduce apoi omagiu rolului său în vederea "reconcilierii naţionale" între cele două state coreene: "Deşi el nu mai este, spre marele nostru regret, dorinţa sa de a ajunge la reconciliere naţională şi la reunificare va rămâne pentru mult timp prezentă în spiritul poporului nostru".
Kim Dae-Jung a murit într-un spital din Seul unde fusese internat la 13 iulie pentru pneumonie.
Artizan al unei politici de deschidere faţă de Coreea de Nord, ex-preşedintele (1998-2003) a fost primul şef de stat din Sud care s-a dus la Phenian unde a semnat, la 15 iunie 2000 împreună cu omologul său nord-coreean Kim Jong-Il, o declaraţie marcând încălzirea relaţiilor.
Pentru politica sa, el a primit în 2000 Premiul Nobel pentru Pace.