Marius Lăcătuş, audiat la DNA o oră şi jumătate
Fostul antrenor al clubului de fotbal Steaua Marius Lăcătuş a fost audiat marţi, timp de aproximativ o oră şi jumătate, de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţiei (DNA) în dosarul privind "valiza cu bani de la Cluj".
La ieşirea din sediul DNA, Lăcătuş a precizat că a dat o declaraţie în calitate de martor în acest dosar şi că le-a spus procurorilor că nu ştie nimic în legătură cu acest caz, relatează Agerpres.
Întrebat de ziarişti ce părere are că a fost chemat la DNA după ce a plecat de la Steaua, Marius Lăcătuş a refuzat să comenteze, spunând că lasă la aprecierea jurnaliştilor.
Procurorii DNA au început urmărirea penală, în data de 7 mai 2008, faţă de George Becali, finanţator al Clubului de fotbal "Steaua Bucureşti", în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de dare de mită.
De asemenea, procurorii anticorupţie au început urmărirea penală faţă de Teia Sponte, persoană din anturajul lui Gigi Becali, pentru complicitate la dare de mită, Anton Doboş, preşedintele Clubului de fotbal "Universitatea Cluj", pentru luare de mită, şi Traian Bendorfean, o cunoştinţă a lui Doboş, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la luare de mită.
Cele două infracţiuni de care s-ar face vinovat George Becali sunt, potrivit procurorilor DNA, faptul că în mai 2006 le-a promis jucătorilor de la Gloria Bistriţa bani pentru un meci egal sau victorie cu Rapid Bucureşti, dar şi pentru faptul că, în perioada 5-7 mai 2008, a oferit direct şi indirect suma de 1,7 milioane euro lui Anton Doboş, preşedintele clubului Universitatea Cluj, precum şi unor jucători ai acestei echipe, pentru ca să îşi apere corect şansele de joc şi să facă tot ce este posibil pentru a obţine cel puţin un rezultat de egalitate în meciul cu echipa CFR Cluj.
În data de 7 mai, asupra lui Teia Sponte, aflat în Cluj Napoca, a fost găsită suma de 1,7 milioane de euro, care a fost indisponibilizată de procurori prin instituirea sechestrului asigurator.
Gigi Becali a susţinut că suma de 1,7 milioane euro urma să fie folosită, în numele său, pentru o tranzacţie imobiliară. Becali a negat că banii ar fi fost destinaţi jucătorilor de la Universitatea Cluj dacă ar fi învins echipa rivală CFR.





















































