Video Marcel Ciolacu la Chișinău: Guvernul României contină să sprijine dezvoltarea Republicii Moldova „pe toate palierele”
0Premierul României, Marcel Ciolacu, a subliniat sprijinul ferm și concret al țării sale pentru Republica Moldova în cadrul unei vizite oficiale la Chișinău, unde s-a întâlnit cu omologul său moldovean, Dorin Recean.
Scopul principal al discuțiilor a fost întărirea colaborării bilaterale și susținerea parcursului european al Republicii Moldova.
„Cetățenii Republicii Moldova trebuie să aibă încredere că drumul lor către prosperitate, siguranță și dezvoltare va continua, iar România va face tot ceea ce ține de ea pentru a-l sprijini”, a declarat premierul Ciolacu. În cadrul vizitei, cei doi oficiali au participat la o ceremonie simbolică de donare a 20 de microbuze școlare, parte dintr-un program mai amplu susținut de România. Aceste donații, destinate sprijinirii educației în mediul rural din Moldova, reprezintă continuarea unei inițiative care a beneficiat de suport semnificativ din partea României în ultimii ani.
Educația este un domeniu cheie în parteneriatul dintre cele două țări, România oferind până în prezent zeci de mii de burse pentru elevii și studenții moldoveni. În acest an universitar, statul român a acordat 4.300 de burse studenților din Republica Moldova, iar acest sprijin va continua. În plus, Guvernul României a investit în renovarea și modernizarea a sute de grădinițe.
România s-a angajat, de asemenea, să contribuie la reabilitarea patrimoniului cultural moldovean, finanțând cu peste 2,3 milioane de euro restaurarea unei clădiri istorice din Chișinău.
Premierul Ciolacu a menționat și continuarea Acordului de 100 de milioane de euro dintre cele două guverne, care sprijină proiecte locale și investiții strategice, inclusiv în domeniul gestionării ordinii publice și al securității energetice.
În domeniul infrastructurii, premierul a punctat realizarea unor proiecte vitale, precum construcția podului rutier de la Ungheni și modernizarea podurilor existente peste râul Prut. În plus, sunt planificate noi proiecte de infrastructură care vor conecta și mai bine cele două țări, inclusiv construcția a patru noi poduri între România și Republica Moldova.
Vizita oficială a premierului român la Chișinău a avut loc într-un context de cooperare consolidată, însoțit de vicepremierul Marian Neacșu și alți membri ai guvernului român, demonstrând importanța acestei relații bilaterale strategice.
Marcel Ciolacu, întrevedere cu Maia Sandu
În contextul în care vizita lui Marcel Ciolacu la Chișinău a avut loc cu puțin timp înainte de referendumului ce va avea loc în Republica Moldova privind aderarea la Uniunea Europeană, în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din această țară, un subiect important abordat în cursul întrevederii a fost parcursul european al țării vecine de peste Prut.
Premierul Marcel Ciolacu a subliniat cu acest prilej că România crede în vocația europeană a Republicii Moldova și va continua să sprijine fără echivoc continuarea acestui drum pe care autoritățile de la Chișinău s-au angajat cu încredere și responsabilitate, reușind să facă față unor crize și provocări hibride, fără precedent, apărute pe fondul războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei.
„Am avut astăzi prilejul să facem un bilanț al sprijinului total și profund pe care România l-a oferit până acum Republicii Moldova și am analizat modul în care putem canaliza mai bine această susținere. Vom face în continuare tot ceea ce ține de noi, prin proiecte concrete și împărtășind din experiența noastră în integrarea europeană, pentru a sprijini acest parcurs pentru Republica Moldova. Miza proiectelor comune de sprijin este de a oferi cetățenilor și comunităților încredere în perspectiva unui viitor mai bun, al democrației, dezvoltării și stabilității”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.