Mai multe asociaţii şi ONG-uri au semnalat şefilor din justiţie că DIICOT „recidivează în hărţuirea jurnaliştilor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
DIICOT - main

Zece ONG-uri, între care ActiveWatch, Accept, Centrul pentru Jurnalism Independent, Sindicatul Român al Jurnalistilor MediaSind, au atras atenţia, într-o scrisoare deschisă adresată procurorului general, şefilor CSM, DIICOT, Inspecţiei Judiciare, şi ministrului Justiţiei, asupra faptului că jurnaliştii de investigaţie sunt hărţuiţi.

„Ne exprimăm indignarea faţă de acţiunile procurorilor DIICOT Brăila care au percheziţionat domiciliul jurnalistului Alin Cristea, inclusiv domiciliul părinţilor săi, şi redacţia ziarului debraila.ro şi au confiscat telefoane, computere şi alte echipamente.

Prin confiscarea acestor echipamente, procurorii DIICOT au blocat o publicaţie de la apariţie şi au încălcat confidenţialitatea surselor jurnalistice, acte abuzive în orice societate democratică. Mai mult, procurorii DIICOT au deschis un dosar de urmărire penală faţă de jurnalistul Alin Cristea şi publicaţia debraila.ro pentru comiterea infracţiunii de distribuire sau deţinere de materiale de pornografie infantilă.

Conform comunicatului DIICOT, acest dosar a fost deschis doar în baza publicării unui articol (pe un subiect de interes public şi care s-a făcut cu protejarea identităţii victimei)”, au scris organizaţiile.

Ei au precizat că „percheziţiile, confiscarea şi deschiderea dosarului de urmărire penală vin în urma publicării de către ziarist, în ziarul debraila.ro, a unui material pe un subiect de maxim interes public: agresarea fizică a unui minor”.

De asemenea, organizaţiile şi asociaţiile semnatare amintesc că „publicaţii centrale au arătat că jurnalistul Alin Cristea intrase în vizorul oamenilor legii din Brăila după ce l-a criticat pe şeful Poliţiei Brăila. Un procuror DIICOT Brăila l-a contactat pe ziarist pentru a-i lua apărarea şefului poliţiei.

Acesta din urmă a fost schimbat din funcţie la scurt timp după articolele publicate de jurnalist, iar acţiunea în forţă a DIICOT a urmat la câteva zile, ceea ce ridică suspiciuni serioase în legătură cu motivele reale ale percheziţiilor, confiscării şi deschiderii dosarului de urmărire penală împotriva jurnalistului şi a publicaţiei pe care o conduce”.

Ei au reaminitit că „ziariştii Libertatea şi Newsweek au fost convocaţi la sediul central al DIICOT cu câteva luni în urmă, pentru a fi interogaţi, ca urmare a unei plângeri a primarului Sectorului 4. Acesta îi acuza pe ziarişti că ar fi fost implicaţi în acţiuni de şantaj şi crimă organizată, fără a prezenta însă nicio probă legată de obiectul şantajului, în afară de articole de presă.

Abuzul DIICOT a devenit evident după ce presa a dezvăluit că procurorul de caz era căsătorit cu avocata unuia dintre apropiaţii primarului Sectorului 4. DIICOT a clasat dosarul pentru acuzaţia de crimă organizată, dar a fost disjuns un dosar DNA pentru acuzaţia de şantaj, deşi probele lipsesc, în mod evident.

ActiveWatch, alături de Reporteri fără Frontiere, vi s-au adresat şi în acest caz şi, iată, prin inacţiunea dvs. încălcarea de către procurori a drepturilor jurnaliştilor continuă”.Astfel de acţiuni abuzive, disproporţionate sau cu ignorarea drepturilor jurnaliştilor, venite din partea procurorilor sau a poliţiştilor nu sunt singulare, spun cei care semnează scrisoare.

ONG-urile semnalează o serie de abuzuri.„Reamintim că în 2017 procurorii DIICOT au percheziţionat casa unei avertizoare de integritate din radioul public şi au pus-o sub acuzare, la plângerea Preşedintelui Director General al acestei instituţii publice de media.

Avertizoarea informase anonim presa în legătură cu cheltuieli abuzive ale acestui Preşedinte Director General, iar instanţele de judecată au decis în favoarea avertizoarei şi DIICOT a clasat în cele din urmă dosarul. Unul dintre procurorii DIICOT care a activat în dosarul deschis abuziv împotriva jurnalistei din radioul public, a clasat, în schimb, recent, un dosar în care era investigat filajul la care au fost supuşi doi jurnalişti şi doi magistraţi.Printre cei responsabili de filajul şi înregistrarea ziariştilor se aflau un fost poliţist şi un fost ofiţer SRI.

La acestea se adaugă un alt fenomen recent îngrijorător: convocarea tot mai frecventă a jurnaliştilor la secţiile de poliţie sau la procuror pentru a-şi dezvălui sursele, fără o minimă înţelegere a drepturilor inviolabile de care se bucură jurnaliştii atunci când vine vorba de protecţia surselor lor. Având în vedere cele expuse mai sus, va solicităm să luaţi măsuri, în conformitate cu atribuţiile legale ale instituţiilor pe care le conduceţi, pentru:

Cercetarea modului în care s-a desfăşurat investigaţia procurorilor DIICOT Brăila în cazul lui Alin Cristea şi al publicaţiei debraila.ro.

Cercetarea modului în care au fost emise mandatele de percheziţie de către Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Brăila. A avut loc o verificare reală a temeiniciei mandatelor solicitate de DIICOT Brăila de către Judecătorul de drepturi şi libertăţi?

Clasarea de urgenţă a dosarului de pornografie infantilă deschis pe numele ziaristului Alin Cristea şi a publicaţiei debraila.ro şi returnarea de urgenţă a echipamentelor confiscate.

Implementarea la nivelul Institutului Naţional al Magistraturii a unor programe susţinute de formare profesională a magistraţilor în domeniul jurisprudenţei CEDO referitoare la libertatea de exprimare şi libertatea presei şi a drepturilor jurnaliştilor, cum ar fi cel la protecţia surselor.

Toate cazurile menţionate de noi mai sus indică o deteriorare accentuată a libertăţii presei, îngrijorătoare pentru un spaţiu democratic. Acuzarea jurnaliştilor, care publică de bună-credinţă, de fapte atât de grave precum crimă organizată sau de distribuire sau deţinere de pornografie infantilă, practicile de ridicare a echipamentelor informatice din redacţii, în special în situaţii în care aceasta afectează în mod direct activitatea jurnalistică, sau percheziţionarea locuinţelor sunt tactici de intimidare care afectează nu doar persoanele direct vizate, ci au impact asupra spaţiului democratic, a libertăţii presei şi a libertăţii de exprimare”.

ActiveWatch

Accept

Asociaţia pentru Tehnologie şi Internet - ApTI

Asociaţia Kompatibil

Asociaţia Miliţia Spirituală

Centrul pentru Inovare Publică

Centrul pentru Jurnalism Independent

CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică

Respiro - Human Rights Research Centre

Sindicatul Roman al Jurnalistilor MediaSind

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite