Locaţia noii centrale nucleare, dezvăluită în septembrie
0Secretarul de stat în Ministerul Economiei, Tudor Şerban, a declarat astăzi că locaţia celei de-a doua centrale nucleare ce va fi construită în România va fi cunoscută în luna septembrie.
"Pentru înfiinţarea acesteia se au în vedere patru sau cinci soluţii, care nu au fost reanalizate", a afirmat Şerban pentru Agerpres..
În anul 2008, Agenţia Nucleară anunţa că au fost alocate fonduri în valoare de 250.000 lei pentru studiile privind amplasarea unei noi centrale nucleare în România. Agenţia Nucleară şi Nuclearelectrica au fost desemnate de Ministerul Economiei şi Finanţelor, în 2008, să selecteze un amplasament optim pentru noua centrală.
Potrivit reprezentanţilor AN, studiile nu sunt reluate de la zero, existând deja informaţii din anii 1980 privind un număr de 13 - 14 amplasamente potrivite pentru această investiţie, iar cele mai importante studii, după alegerea amplasamentului, vor fi cele privind impactul asupra mediului, care vor implica discuţii ample pe plan local şi internaţional.
Construcţia propriu-zisă a unei centrale nucleare durează aproximativ patru-cinci ani.
Vechile analize din anii 1980 privind posibilităţile amplasării de capacităţi nucleare în România arătau drept fezabil, pe lângă zona Cernavodă, bazinul râului Siret, care are cel mai mare debit din ţară, dar şi zona Făgăraşului, pe Olt.























































