La Eforie a fost inaugurat cel mai modern observator seismologic din S-E Europei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbătă, la Eforie, a fost inaugurat cel mai modern observator de seismologie din zona de sud-est a Europei. Costurile investiţiei, care s-au ridicat la un milion de euro, au fost suportate de Ministerul Cercetării şi Tineretului, relatează NewsIn.

La inaugurare au fost prezenţi directorul Institutului Naţional de Fizică a Pământului, Gheorghe Mărmureanu, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, Alexandru Emil Aldea, primarul oraşului Eforie, Ovidiu Brăiloiu, şi specialişti în seismologie.

Noul observator a fost construit în mai puţin de un an pe un teren atribuit de autorităţile locale din Eforie iar aparatura modernă instalată este de provenienţă americană. “Este un observator unic în această parte a lumii şi poate monitoriza orice mişcare seismică produsă de la Himalaya şi până la Roma. De aici se pot supraveghea cutremurele şi mişcările seismice şi mişcările datorate valurilor tsunami, pentru că la sud de Mangalia există, pe teritoriul bulgar, o falie puternică ce generează cutremure”, a declarat Gheorghe Mărmureanu, citat de NewsIn.

Potrivit directorului Institutului, în ultimii 200 de ani, în zona mării Negre s-au produs 24 de valuri tsunami din care două au fost pe teritoriul Dobrogei. La rândul său, Adrian Grigore, specialist în reţeaua naţională de seismologie a spus că noul observator are scopuri multiple în zona Dobrogei unde se află şi o centrală nucleară, dar şi obiective şi conducte de petrol. Mai mult, potrivit acestuia se va putea face o monitorizare a bazinului Mării Negre. “În Marea Neagră sunt cutremure care până acum au fost studiate disparat. Noi am dat un epicentru, colegii bulgari altul, turcii altul şi ucrainieni altul. Acum ne-am pus de acord să schimbăm date între noi, iar datele vor fi transmise de jur-împrejurul mării”, a precizat Adrian Grigore.

“Încercăm să transmitem o alarmă seismică când o detectăm la suprafaţă, iar cutremurul este periculos. Vom putea pune la dispoiţia autorităţilor posibilele distrugeri în aşa fel încât să dirijeze cu precizie mijloacele de salvare”, a dăugat specialistul.

La noul observator de seimologie vor putea veni, în schimb, studenţii, mai ales de la univerităţile din Dobrogea, care pot fi atraşi astfel în a deveni cercetători, dar vor fi aduşi şi elevi care vor afla cum lucrează specialiştii şi cum trebuie să se protejeze în cazul unui seism.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite