Instanţa supremă va rejudeca dosarul angajărilor ilegale din MAI
0Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, luni, să caseze decizia din 7 mai în dosarul angajărilor ilegale în Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), care prevedea pedepse de cel mult un an de închisoare cu suspendare şi amenzi administrative, şi să reţină cauza, pentru rejudecare.
Completul de cinci judecători ai instanţei supreme a finalizat, în 3 decembrie, judecarea recursurilor la hotărârea din 7 mai făcute de Parchet şi de inculpaţi, hotărând admiterea acestora.
Concret, cei cinci magistraţi au desfiinţat decizia completului inferior, de trei judecători, al aceleiaşi instanţe şi au hotărât ca întreg cazul să fie rejudecat de către instanţa de recurs.
"Casează sentinţa atacată şi reţine cauza spre rejudecare în fond. (...) Fixează termen de judecată la data de 11 februarie 2013, ora 13:00, cu citarea părţilor", se arată în minuta deciziei definitive a celor cinci judecători.
Decizia completului de cinci al ICCJ nu a fost luată cu unanimitate, judecătorul Lucia Rog hotărând achitarea lui Cristian Baci şi a lui Valentin Opriţescu, pentru abuz în serviciu, fiindcă faptelor acestora le lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii.
În 3 decembrie, procurorul a cerut condamnarea la pedepse cu închisoare în cazul lui Olimpiodor Antonescu, Nicolaie Rugină, Marian Grigoroiu şi Constantin Stoleriu.
În cazul lui Antonescu şi Rugină, procurorul le-a arătat judecătorilor că aceştia se fac vinovaţi de faptele pentru care au fost acuzaţi şi trimişi în judecată şi că prima instanţă, respectiv completul de trei judecători de la ICCJ, nu a fructificat probele acuzării.
Despre Antonescu, procurorul a arătat că acesta cunoştea activităţile şi că nu a luat nicio măsură pentru respectarea legalităţii în cazul concursului în urma căruia mai multe persoane au fost angajate ilegal în minister.
Procurorul a arătat că, potrivit interceptărilor, Antonescu a fost sunat de un alt inculpat, Adrian Pătraşcu, care i-a spus că se doreşte ocuparea a trei posturi.
Despre Nicolaie Rugină, procurorul a arătat că a semnat cele două raporturi ce priveau organizarea concursului şi că nu l-a notat pe martorul Cornel Faris, deşi regulamentul prevedea că orice membru al comisiei de concurs putea să puncteze şi să examineze candidaţii.
În aceste condiţii, anchetatorii a cerut stabilirea unor pedepse în cazul celor patru inculpaţi achitaţi de către instanţa de fond.
Avocaţii au arătat, pe rând, că faptele de care sunt acuzaţi inculpaţii din acest dosar nu sunt dovedite de probele aduse de anchetatori şi că, în cazul acestora, se impune achitarea.
Apărătorul unuia dintre inculpaţi a arătat, astfel, că posturile despre care acuzarea spune că au fost ocupate ilegal erau "posturi în plată", explicând că statul român plătea practic bani pentru acestea.
În replică, procurorul a arătat că toate ordinele şi derogările ce s-au făcut pentru susţinerea acelor concursuri "s-au făcut, în mod clar, pentru favorizarea unor persoane".
În ultimul cuvânt, tot inculpaţi au arătat că au vechime şi experienţă în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), iar unul singur a admis că nu a văzut şi nu a citit în detaliu rapoartele pe care le-a semnat.
Marian Grigoroiu le-a arătat judecătorilor că activează în MAI de 35 de ani, fiind angajat încă de la vârsta de 18 ani în această structură. El a arătat că începe munca la 7 dimineaţa şi că iese de la serviciu în jurul orelor 20:00-21:00. "Ştiu că nimic nu mă exonerează de răspundere, dar vă spun, omeneşte, că nu am putut să văd acele rapoarte", le-a arătat Grigoroiu judecătorilor.
Instanţa supremă a rămas în pronunţare în acest caz, decizia pe care o va lua completul de cinci judecători urmând să fie definitivă.
În 7 mai, ICCJ a hotărât pedepse de cel mult un an de închisoare cu suspendare şi amenzi administrative în dosarul angajărilor ilegale din MAI, decizia nefiind însă definitivă.
Instanţa supremă a respins atunci cererea formulată de reprezentantul Parchetului de pe lângă ICCJ de schimbare a încadrării juridice dată faptei inculpatului Antonescu Olimpiodor prin rechizitoriul din infracţiunea de neglijenţă în serviciu în infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice. Fostul inspector general al Jandarmeriei Române a fost astfel achitat pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu.
Adrian Pătraşcu, fost director general al Direcţiei Generale Management Resurse Umane din MAI, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.
Constantin Baci, fost secretar general al MAI, a primit opt luni de închisoare cu suspendare, pentru aceeaşi infracţiune.
Ion Valentin Opriţescu, fost director general al Direcţiei Generale Financiare din MAI, a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare, tot pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.
Nicolaie Gheorghe Rugină, fostul prim-adjunct al lui Olimpiodor Antonescu, a fost achitat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual. Împotriva lui Rugină a fost dictată, în schimb, o amendă administrativă de 1.000 de lei.
Tot o amendă administrativă, de 800 de lei, a fost dictată împotriva lui Marian Valentin Grigoroiu, fost director al Direcţiei Resurse Umane din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, care a fost achitat de abuz în serviciu contra intereselor publice şi complicitate la fals intelectual.
În acelaşi dosar, a fost achitat şi Constantin Stoleriu, fost ofiţer în cadrul Direcţiei Generale Management Resurse Umane din MAI, trimis în judecată pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.
Totodată, ICCJ a respins ca nefondată acţiunea civilă exercitată de partea civilă Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Procurorii Parchetului ICCJ ceruseră condamnarea lui Constantin Baci şi a lui Adrian Pătraşcu la pedepse cu executare, precum şi pedepse cu suspendare pentru ceilalţi inculpaţi, în timp ce apărarea a cerut achitarea.
În iulie 2011, procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i-au trimis în judecată pe Olimpiodor Antonescu, fostul inspector general al Jandarmeriei Române, acuzat de neglijenţă în serviciu şi pe Nicolaie Gheorghe Rugină, fostul său prim-adjunct, acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual.
În acest dosar sunt judecaţi şi Constantin Baci, fost secretar general în MAI, Adrian Pătraşcu, fost director general al Direcţiei Generale Management Resurse Umane din MAI, şi Ion Valentin Opriţescu, fost director general al Direcţiei Generale Financiare din MAI, toţi fiind acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice.
Procurorii i-au trimis în judecată şi pe Constantin Stoleriu, fost ofiţer în cadrul Direcţiei Generale Management Resurse Umane din MAI, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice şi pe Marian Valentin Grigoroiu, fost director al Direcţiei Resurse Umane din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi complicitate la fals intelectual.
Potrivit procurorilor, în toamna anului 2010, în cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au fost deblocate posturi "în scopul exclusiv al angajării ilegale a patru persoane", una direct într-o funcţie de autoritate publică din MAI şi celelalte trei pe funcţii de ofiţeri.