Incident violent în Italia: un român l-a bătut pe proprietarul unei agenții de turism după o ceartă pentru un bilet de avion

0
0
Publicat:

Un român în vârstă de 41 de ani a provocat haos într-o agenție de turism din Genova, Italia, după ce a lovit proprietarul firmei cu un scaun, din cauza unui bilet de avion. Agresorul a fost găsit la scurt timp într-un taxi și arestat.

Un român a fost arestat în Italia pentru agresiune FOTO: Shutterstock
Un român a fost arestat în Italia pentru agresiune FOTO: Shutterstock

Potrivit poliției, bărbatul a contactat agenția pentru a-și rezerva un bilet pentru primul zbor disponibil spre România, dorind să viziteze un membru al familiei. Neputând finaliza tranzacția telefonic, un angajat l-a invitat să vină la sediul firmei pentru a cumpăra biletul, potrivit publicației Genova Today.

Scena violenței

Odată ajuns la agenție, bărbatul, care nu avea act de identitate, nu a reușit să finalizeze procedura și a început să-l înjure pe angajat. Managerul firmei, aflat la biroul alăturat, a intervenit pentru a calma situația și i-a cerut să plece.

Reacția bărbatului a fost extrem de violentă. L-a insultat pe proprietar, apoi a apucat un scaun și l-a lovit în cap, au precizat oficialii. După agresiune, acesta a fugit, urcând într-un taxi.

Intervenția poliției și arestarea

Polițiștii au intervenit imediat și i-au acordat ajutor proprietarului, care a fost transportat la camera de gardă a spitalului. Acesta a fost ulterior externat, cu un prognostic medical de șapte zile.

Căutările agresorului s-au concentrat pe identificarea taxiului în care a fugit. În scurt timp, acesta a fost localizat, arestat și dus la secția de poliție, fiind pus sub acuzare pentru loviri și alte violențe.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite