Încep audierile în ancheta incendiului de la ATI Piatra Neamţ, la aproape trei luni de la tragedie - DOCUMENT
0
Primele audieri de martori în dosarul incendiului de la secţia ATI a Spitalului din Piatra Neamţ încep pe 12 februrie, la aproape trei luni de la tragedia în urma căreia 15 persoane au murit şi mai multe au fost rănite, anunţă avocatul Adrian Cuculis.
„La data de 12.02.2021, începând cu ora 10.00 se va proceda la audiarea în calitate de martori a reprezentanţilor unor socientăţi comerciale şi la ridicarea unor înscrisuri, la sediul IPJ Neamţ-SICE”, se arată în documentul obţinut de „Adevărul”.

„Audieri de martori pe data de 12.02 în dosarul Piatră Neamţ, la luni de zile după catastrofa de acolo. PICCJ, deleagă structura SICE din cadrul IPJ Neamţ, să audieze şi să ridice înscrisuri de la o serie de societăţi comerciale. Sunt primele audieri şi acte de procedură făcute după dată depunerii plângerilor penale. În mod rezonabil putem consideră că din noiembrie şi până acum, nu au fost făcute alte acte, fiindcă în calitate de reprezentanţi convenţionali, doar la acest moment am fost anunţaţi. Cauza incendiului, un mister”, arată avocatul Adrian Cuculis.
Un raport al ISU Neamţ arată că în spitale sunt multe deficienţe în domeniul securităţii la incendiu, pacienţii fiind expuşi riscurilor. Amenzile uriaşe date spitalelor nu au rezolvat nimic câtă vreme nu sunt bani pentru investiţiile necesare.
Specialişti: Tragedia se poate repeta
Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a desfăşurat, în perioada 19 - 29 ianuarie 2021, activităţi de îndrumare şi control în câteva spitale din Neamţ, iar concluziile nu sunt deloc îmbucurătoare, tragedii ca cea petrecută pe 14 noiembrie 2020 la Spitalul Judeţean, când zece pacienţi internaţi la Secţia ATI au decedat într-un incendiu, putându-se repeta.
Au fost constatate 72 de nereguli, s-au aplicat 37 avertismente şi patru amenzi în cuantum de 62.500 lei, controalele vizând Spitalul Judeţean de urgenţă Piatra Neamţ, Sanatoriul de Pneumoftiziologie Bisericani, Spitalul de Psihiatrie Sfântul Nicolae Roman şi unităţile din oraşele Roman, Bicaz şi Târgu Neamţ.
Cum era de aşteptat, cea mai importantă neregulă a vizat funcţionarea fără deţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, nu pentru că nu s-ar face diligenţe pentru obţinerea ei, ci pentru că acest lucru necesită investiţii în tot felul de instalaţii, dar fondurile lipsesc la majoritatea unităţilor sanitare cu paturi.
Medic cu arsuri grave, după ce a salvat pacienţii din foc
Un incendiu violent a izbucnit în seara zilei de 14 noiembrie, la Secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Piatra-Neamţ unde erau internaţi, în două saloane, 17 pacienţi. Pentru gestionarea eficientă a evenimentului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie: peste 150 de persoane cu 35 de mijloace au acţionat pentru stingerea incendiului. În incendiu au murit 10 persoane aflate în ATI, iar un medic anestezist a suferit arsuri grave. Cinci intre cei şase pacienţi internaţi duşi la Spitalul Mobil de la Leţcani au decedat ulterior. Medicul de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, rănit în incendiu, a fost transferat la Spitalul Militar „Regina Astrid” din Bruxelles, pentru tratament de specialitate.